Andra a ajuns la spital. Ce a anunțat Cătălin Măruță despre soția sa

de: Andrei Simion
22 01. 2023

Andra a ajuns la spital. Anunțul a fost făcut duminică, 22 ianuarie, chiar de către partenerul celebrei cântărețe. Cătălin Măruță a explicat ce s-a întâmplat cu îndrăgita lui soție și care a fost motivul pentru care aceasta a fost nevoită să apeleze la ajutorul medicilor. „Nu ne gândim la sănătatea noastră până când nu ne lovește o problemă”, a spus prezentatorul TV.

Cântăreața Andra a ajuns la spital

Andra nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cele mai bune voci feminine din industria muzicală autohtonă. O țară-ntreagă o adoră. Celebra solistă susține concerte atât în România, cât și peste hotare. Datorită talentului său inegalabil și a expunerii publice de care s-a bucurat, a ajuns să aibă parte de o ascensiune profesională incredibilă.

Piesele celebrei cântărețe ocupă locuri de cinste în topurile muzicale din țara noastră. Pe lângă hit-urile sale, interpretează și melodii populare românești, stârnind astfel admirația a milioane de români. Partenera de viață a lui Cătălin Măruță este cunoscută de români și prin prisma unuia dintre cele mai iubite show-uri de divertisment.

Andra este jurată la emisiunea „Românii au Talent”, difuzată de PRO TV de mai mulți ani. Și în noul sezon al programului televizat, ce a debutat vineri, 20 ianuarie 2023, a apărut în fața telespectatorilor, încântându-i cu buna sa dispoziție. Românii iubesc carisma și naturalețea frumoasei brunete.

Revenind, Andra este des solicitată să cânte la evenimente private – și nu numai. Mult îndrăgita artistă are un program de muncă foarte aglomerat. Onorariul este pe măsură, bineînțeles. Jurnaliștii Playtech Știri au aflat că, anul trecut, cântăreața nu urca pe scenă, pentru 45 de minute, fără 6.000 de euro. Totuși, se pare că oboseala și-a spus cuvântul, cântăreața ajungând în atenția medicilor de la spital.

Anunțul făcut de Cătălin Măruță

Anunț crunt despre Andra. Prezentându-se mereu în spațiul public cu zâmbetul pe buze, puțini se așteptau la anunțul făcut în urmă cu câteva ore de către partenerul cântăreței. Cătălin Măruță a stârnit îngrijorare printre fanii celebrei soliste, după ce a făcut public faptul că soția lui a ajuns la spital.

Andra a apelat la ajutorul medicilor, chiar înainte de sărbătorile de iarnă. În perioada respectivă, artista avea organizate mai multe concerte. Cum programul său de muncă a fost extrem de aglomerat, se pare că organismul i-a cedat. Soția lui Cătălin Măruță a ajuns la spital din cauza epuizării, a explicat vedeta de televiziune.

„Nu ne gândim la sănătatea noastră până când nu ne lovește o problemă. Atunci ne aducem aminte cât de importantă este! Și au tot fost diverse experiențe în ultimul timp: am avut viroze, eu m-am operat la picior, iar Andra, înainte de spectacolele de Crăciun, a ajuns la spital din cauza epuizării.

Ne revenim, dar nu uităm că poate altora le este mult mai greu și că trec prin situații si mai dificile”, a scris Cătălin Măruță, printre altele, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.