Andi și-a cântat durerea la Vocea României. Pentru mama lui. Pentru lupta ei cu cancerul, 10 ani. Pentru că nu mai este
Andi are 18 ani și a surprins cu o maturitate emoțională și nu numai. Acesta a surprins toți jurații cu vocea sa plină de emoție și foarte coaptă pentru anii săi. Nu a dus lipsă de interpretare și nici de acuratețe. Care este povestea sa?
Andi, concurentul de la Vocea României care și-a cântat durerea
Înainte de a intra pe scenă, a dezvăluit de unde vine emoția. Mama lui a murit în urmă cu doar 2 ani, după o bătălie de 10 ani cu cancerul. Din păcate, viața trăită mereu cu frică l-a făcut să se maturizeze mult prea devreme. Timbrul său special și decența cu care s-a prezentat i-a făcut pe cei patru să se întoarcă, iar mai apoi să se certe pentru el mai bine de 10 minute.
„A murit acum doi ani, după o luptă de 10 ani cu cancerul. Nu mai știam ce să facem, erau momente în care se gândeau părinții mei ce să facă, încercaseră deja orice mod posibil de vindecare a cancerului. Nu pot să zic faptul că poți să treci peste asta. A plecat de lângă mine una dintre cele mai importante persoane din viața mea. Ăsta este visul meu și al tatălui meu. Ce voi cânta, este piesa preferată a mamei și a devenit și piesa mea preferată când am ascultat-o”
Andi Țolea
Cum s-au duelat jurații pentru băiat?
Jurații au început să îl descoasă, mai apoi au încercat să-l convingă să intre să echipa lor. Nicio zi fără un schimb dur de replici! Azi, 25 octombrie, jurații au și avut un motiv bun de ceartă. Tudor i-a ironizat pe fiecare coleg în parte, mai apoi i-a lăsat să se bată pe concurent
„Nu sunteți chiar niște copiatori ieftini. Îmi place vocea ta, îmi place cum te așezi pe note și te aștept la mine în echipă. Eu o să mă ocup de tine mai mult decât toți ceilalți concurenți”
Irina Rimes„Ești special pentru că ai un timbru special. Disperarea cu care ai cântat..ne-a făcut pe toți să ne întoarcem. Spune-ne scurt pe cine alegi. Gândește-te că va fi foarte greu. Antrenorul care va alege în etapa următoare va alege dintre patru voci, iar eliminările sunt masive din prima. Ei nu-și dau seama prin ce ai trecut tu, prin ce ai trecut. Ai fost ultimul concurent, nu știai dacă mai sunt locuri în echipe sau nu”
Smiley„Este foarte greu să stai ultimul în culise, nu știai nimic. Este foarte important să cânți cu astla la purtător. Brenciu e ca babele de pe margini când te convinge”
Tudor Chrilă„Eu îți spun că va fi o etapă foarte grea, dar dacă dai același lucru pe care l-ai dat azi…vei reuși”
Horia Brenciu