Are 40 de ani şi un fizic de invidiat, însă recunoaşte că nu este mulţumită pe deplin de felul în care arată. Anda Adam face dezvăluiri neaşteptate despre fizicul său.
Deşi are două operaţii estetice şi îşi măreşte periodic buzele, Anda Adam este nemulţumită de fizicul său. Fosta concurentă de la “Ferma. Orăşeni vs. Săteni” a făcut dezvăluiri neaşteptate şi a recunoscut ce ar dori să schimbe la felul în care arată.
“Am două operații, atât. Este vorba despre un implant și o rinoplastie cu deviație de sept. Consider că arăt bine, dar nu cred că sunt în cea mai bună variantă a mea pentru că, din punctul meu de vedere, fiind o împătimită a sportului, dacă voi avea grijă ce mănânc, în 3-4 luni voi ajunge la forma fizică pe care o consider ca fiind maximumul meu. Evident, la un nivel de om care nu face fitness pentru concurs, dar cu o formă de invidiat.
Pe mine mă deranjează că eu, natural, sunt foarte creață. Mi-ar fi plăcut să am un păr foarte drept, pe care doar să-l spăl și care, când se usucă natural, să stea drept, fără să îi fac nimic. Astfel aș câștiga din timpul pe care-l petrec la salon să mă spăl și să mă aranjez”, a povestit Anda Adam pentru revista Viva!.
Deşi intrase cu gândul de a câştiga trofeul “Fermierul anului”, Anda Adam a fost eliminată din show-ul de pe Pro TV după două luni de trudă. A muncit enorm, a plâns de dorul fetiţei sale, însă a pierdut duelul cu Elena Chiriac.
”Am muncit cât toate fetele la un loc şi colegii mei pot confirma. Am avut o perioadă, cred că înainte de final, când am plâns în fiecare seară. Simţeam că, gata, încep să mă dezechilibrez. Când am ajuns acasă, în momentul în care eram în lift, am scos telefonul și l-am pus pe filmare pentru că am fost și eu foarte curioasă să văd cum reacționează Evelin. Și am această filmare pe telefon. Fetița mea, cam de patru-cinci zile, înainte, începuse să plângă în fiecare seară spunând că ea vrea la mami. Am o conexiune puternică cu ea. Mi-a transmis cumva lucrul acesta.
Eu sunt genul acela: îmi place adrenalina, îmi plac lucrurile care sunt neobişnuite şi vreau să văd dacă le pot duce. Pe mine experienţa asta de viaţă m-a pregătit pentru orice. O experienţă de genul cum a fost Ferma este o investiţie în mine”, a povestit fosta concurenta.