12 apr. 2024 | 10:06

Anchetă de amploare la Spitalul Sfântul Pantelimon. Ce spune șefa ATI: “Au fost perioade în care au murit și 6 pacienți într-o zi”

News
Anchetă de amploare la Spitalul Sfântul Pantelimon. Ce spune șefa ATI: “Au fost perioade în care au murit și 6 pacienți într-o zi”
Anchetă de amploare la Spitalul Sfântul Pantelimon

În doar patru zile, aproape 20 de pacienți au murit pe Secția de ATI a unui centru medical din Capitală, după ce li s-ar fi administrat greșit un medicament. Situația a stârnit un val de reacții și controale, este anchetă de amploare la Spitalul Sfântul Pantelimon. Șefa ATI a făcut primele declarații.

Val de decese pe secția ATI a unui spital din București

S-au declanșat anchete de amploare după ce directoarea de îngrijiri medicale a Spitalului Pantelimon din București a declarat că, în doar patru zile, aproape 20 de pacienți internați pe secția de ATI a unității au murit, după ce medicii ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care aveau nevoie de acest medicament, acuzând că este împiedicată să-şi desfăşoare activitatea.

În urma declarațiilor șocante a fost declanșată o anchetă internă, iar Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti.

Autoritățile au demarat o anchetă de amploare la Spitalul Sfântul Pantelimon

La scurt timp după, și reprezentanții Colegiului Medicilor au transmis că a fost declanșată o cercetare în ceea ce privește situația din spitalul bucureștean.

”În urma informaţiilor din spaţiul public, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a demarat cercetarea coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională în situaţia semnalată la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti”, a transmis Colegiul Medicilor Bucureşti.

Medicul Florina Pompilian, șeful secției ATI de la Pantelimon, a vorbit pentru prima oară despre valul de decese înregistrate într-un interval atât de scurt.

Aceasta susține că nu crede că un membru al echipei sale ar putea „face așa ceva”, precizând că numărul morților ar fi 17, un număr mult mai mare decât în mod normal.

„Nu am date concrete despre ce asistente au vorbit, dar nu cred că vreun medic anestezist din echipa mea sau din oricare alt spital ar putea face așa ceva. Să omoare voluntar un pacient.

Avem 25 de paturi în terapie, dar întotdeauna avem un surplus de pacienți care rămân în UPU pentru că nu au locuri.

Sunt 17 persoane care au murit în patru zile. Nu cred sau nu-mi amintesc să mai fi fost perioade cu atâția, dar au fost perioade în care au murit șase într-o zi”, a spus șeful secției ATI de la Spitalul Pantelimon, potrivit Antena 3 CNN.

Te-ar putea interesa și: Medicii de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, șocați de dorința unui pacient vaccinat anti-Covid-19. Ce a putut să le ceară: „Noi am fost cei care au tras lozul câștigător”

Ce spune șeful ATI

Cât despre modul în care este administrat medicamentul – noradrenalină – șeful ATI a punctat că medicul este cel care stabilește doza, cea care manevrează substanțele fiind asistenta.

„Administrarea noradrenalinei este clar controlată. Există documente medicale, fișe înregistrate. Medicul specifică cât trebuie administrat. Cea care manevrează substanțele este asistenta.

Discuția a fost în comun și am spus că nu se poate așa ceva! Care dintre noi ar putea face așa ceva? Toate asistentele sunt stupefiate de o astfel de știre”, a spus medicul Florina Pompilian.

Un chirurg din spital a precizat că rata mortalității nu ar trebui să surprindă pe nimeni, în condițiile în care „Pantelimonul este spitalul oamenilor saraci, neîngrijiți, al vârstnicilor, cel care preia cazurile sociale”.

„Sunt zile mai bune, zile mai rele. Pantelimonul este spitalul oamenilor saraci, neîngrijiți, al vârstnicilor, cel care preia cazurile sociale. Nu ar trebui să vă mire rata de mortalitate în secția de ATI. S-0 mai fi întâmplat să moară oameni, nu stau să mă documentez pe temă.

Nici asistenta și nici directoarea de îngrijiri nu au competențe, mai ales că e nemulțumită și vrea să fie schimbată că nu își face treaba. Medicul programează injectomatul, pe kilogram corp, meseria asta e grea. Aparatul, rostul lui, tocmai ăsta este, să fie programat. Dar nu să dai pacientului andrenalină non-stop, ci cât să rămână în viață.

Medicul nu umblă la aparat, doar dă indicații. Știe să umble medicul, că asistentele nu s-au născut deștepte, au fost învățate de doctori. P

antelimonul acoperă o zonă săracă de oameni care nu au avut parte de servicii medicale și au venit într-o stare gravă”, a declarat chirurgul Toni Popescu, medic la Spitalul de Urgență Pantelimon, potrivit România TV.

Te-ar putea interesa și: Diana Șoșoacă, scandal monstru la Sf. Pantelimon. Ce a putut să facă în interiorul spitalulului este uluitor

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Schimbări la plata taxelor. Măsura care intră în vigoare în 2025
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro