13 mart. 2025 | 14:09

Anca Țurcașiu, dezvăluiri în premieră despre cum a început relația cu Călin: „A fost instructorul fostului meu soț”. De ce nu vor să se căsătorească

Monden
Anca Țurcașiu, dezvăluiri în premieră despre cum a început relația cu Călin: „A fost instructorul fostului meu soț”. De ce nu vor să se căsătorească
Anca Țurcașiu, dezvăluiri în premieră despre cum a început relația cu Călin

Anca Țurcașiu și Călin Șerban sunt unul dintre cele mai apreciate cupluri ale momentului. Deși relația lor este relativ recentă, cei doi au reușit să cucerească inimile fanilor prin naturalețea și sinceritatea cu care și-au povestit experiențele. Povestea lor de iubire a avut un parcurs neașteptat, învăluit de coincidențe și momente speciale, ce au dus la o legătură profundă în timp.

O conexiune construită în timp

Puțini știu că Anca Țurcașiu și Călin Șerban se cunosc de aproape 20 de ani. Prima lor interacțiune a avut loc pe o plajă din Mamaia, unde Călin era instructor de kitesurfing și manager. Ironia sorții a făcut ca acesta să fie chiar instructorul fostului soț al Ancăi. ”A fost instructorul fostului meu soț, ce să mai spunem”, a mărturisit artista, amuzată, în cadrul emisiunii ”La Măruță”.

De-a lungul anilor, cei doi au păstrat o relație de prietenie strânsă, interacționând de fiecare dată când Anca ajungea la Brașov pentru spectacole. ”Ne știm de aproape 20 de ani. Avem o fotografie de atunci. Fiecare avea familia lui, copiii noștri se cunoșteau, se jucau împreună pe aceeași plajă, am petrecut foarte mult timp împreună”, a povestit artista.

Abia într-un moment de cotitură al vieții, după ce ambii trecuseră prin divorțuri, prietenia lor s-a transformat într-o frumoasă poveste de dragoste. Relația a încėput în decembrie 2023, când Anca a venit la Brașov pentru un eveniment de Revelion și l-a invitat pe Călin la o plimbare.

”A venit în Brașov, la un eveniment de Revelion, în decembrie 2023, și m-a sunat să ieșim la o plimbare. Și am zis ok. Eu locuiesc chiar în centrul orașului, m-a sunat, am ieșit, ne-am văzut, am alergat unul spre altul și ne-am îmbrățișat. M-a ținut de braț și, când ne-am atins palmele, am zis că nu-i mai dau drumul”, a povestit Călin Șerban.

De atunci, cei doi sunt de nedespărțit. S-au mutat împreună, făcând naveta între București și Brașov, și au descoperit o mulțime de pasiuni comune, inclusiv alimentația vegetariană. ”Când am început această relație, am realizat că mâncăm la fel, suntem amândoi vegetarieni”, a spus artista.

De ce nu vor să se căsătorească

Deși conexiunea lor este una puternică, Anca Țurcașiu și Călin Șerban nu simt nevoia să oficializeze relația prin căsătorie. Amândoi au trecut prin experiența unui mariaj anterior și consideră că o verighetă nu este un element definitoriu pentru relația lor.

”Ideea de căsătorie poate să fie destul de… nu știu… fiecare a avut un mariaj… O verighetă, dacă o pui pe deget, o scoți. Noi sperăm să avem o viață, restul vieții noastre, că suntem amândoi maturi”, a explicat artista.

La rândul său, Călin a completat:

”Avem păreri identice despre ce înseamnă mariajul… e doar o hârtie. De ce am face-o? Trăim cea mai frumoasă viață din restul vieții noastre”.