Anamaria Prodan „își ascunde” jucătorii de la FCSB, după scandalul cu Gigi Becali. Fotbalistul „de națională” care a fost „la o secundă” de un transfer în Belgia
Anamaria Prodan a schimbat strategia după „cazul Dennis Man”, când s-a certat îngrozitor cu Gigi Becali și al cărui verdict îl vom afla după decizia instanței. Soția antrenorului Laurențiu Reghecampf susține că are sub contract mai mulți jucători de la FCSB, dar nu le mai spune numele. A dezvăluit, într-un interviu exclusiv acordat playsport.ro, că Radu Opruț a fost „la o secundă” de un transfer în prima ligă din Belgia.
Anamaria Prodan are sub contract mai mulți jucători de la FCSB, dar nu le mai spune numele
Transferul lui Dennis Man la AC Parma a declanșat un scandal monstru. Jucătorul a fost cumpărat de echipa din Italia cu 11 milioane de euro, dar a fost reprezentat, în momentul în care a semnat contractul, de firma cu care colaborează frații Becali. Anamaria Prodan avea semnată o înțelegere cu Man, dar nu a participat la negocieri și acum cere în instanță 500.000 de euro. Gigi Becali s-a enervat și le-a transmis jucătorilor, care aveau contract cu soția lui Reghe, că nu vor mai juca la FCSB, dacă nu își schimbă impresarul.
„Am jucători, dar prefer să păstrez cumva liniștea deoarece zgomotul care a fost în viața mea m-a costat mult și mi-a afectat copiii. Verigile slabe de lângă mine au fost atacate ca să mă poate dărâma pe mine. Fiind slabi, au căzut singuri. Dar nu au știut că pe mine ce nu mă omoară mă face mai puternică.
Prefer să lucrez pentru jucătorii mei, lor le reprezint interesele, nu cluburilor. Păstrând discreția, îi ajut să nu aibă probleme la club. În România se poate orice. Îi voi proteja, pe scurt”, a explicat Anamaria Prodan, în interviul din playsport.ro.
Unul dintre jucătorii de la FCSB pe care Anamaria Prodan speră să-l transfere pe bani mulți este Darius Olaru. Mijlocașul are acum contract cu firma fraților Becali și a fost propus la Monza, în Serie A. În momentul în care se vor semna actele o să iasă un nou scandal.
„Avem jucători care se pot vinde afară, dar nu să cerem 50-100 de milioane pe ei. Cu Darius Olaru am o relație foarte bună, dar este jucătorul FCSB și acolo patronul și-a obligat jucătorii să încalce contractele.
Unele s-au terminat, cum a fost și cel pe care l-am avut cu Darius. Dar el este ceva aparte. E un fotbalist foarte bun și foarte serios. Darius poate juca oriunde, mentalitatea lui este una de învingător”, a comentat Anamaria Prodan.
Raul Opruț, la un pas de un transfer în Belgia
Anamaria Prodan a fost foarte aproape să-l transfere pe Raul Opruț în prima ligă din Belgia. Kortrijk a oferit 400.000 de euro, dar jucătorul nu a fost mulțumit de contract și nu a semnat actele.
„Opruț a fost la o secundă de Belgia. Povestea lui a fost și este una superbă. Raul este un profesionist, un caracter minunat. Nu a fost să fie acum, dar cu siguranță o să plece undeva în străinătate în cel mai scurt timp. Au fost câteva mici detalii în contract pe care nu le-am agreat și am hotărât ca el să rămână la Sibiu. În vară o să hotărâm ce facem”, a spus Prodan pentru PlaySport.
Raul Opruț joacă FC Hermannstadt și a fost titular în duelul în care naționala României a învins Belarus cu 2-1 în preliminariile Campionatului European de Fotbal din anul 2024.