Anamaria Prodan, ironii incredibile la adresa lui Hagi: „Eu sunt legendă și regină”

de: Andrei Simion
06 08. 2020

Pandemia de coronavirus a provocat un adevărat haos în actualul sezon al Ligii 1. Astăzi s-a jucat ultima etapă din play-out, dar clasamentul final este departe de a fi stabilit. Mai multe echipe au rămas cu restanțe de disputat. Dinamo ar fi trebuit să mai joace nu mai puțin de cinci partide. Și Hermannstadt termină sezonul fără să joace două dintre partide. Pur și simplu nu mai sunt date disponibile, iar FRF și LPF caută formule pentru a stabili clasamentul. Marți s-a votat pentru o ierarhie pe baza procentajului de puncte obținute exclusiv în meciurile din play-out. Variantă care practic ar trimite-o pe Dinamo în Liga 2.

Anamaria Prodan, deranjată de clasamentul propus de Viitorul pentru încheierea sezonului

Un astfel de calcul i-ar avantaja pe cei de la Hermannstadt, care ar termina practic pe prima poziție în play-out. Peste Viitorul, care pornise cu mult mai multe puncte din sezonul regulat. Gheorghe Hagi ar fi preferat să se ia în considerare și meciurile din prima parte a campionatului, iar acest lucru a înfuriat-o pe Anamaria Prodan. Cea care a reacționat cu aceeași aroganță specifică ei, ba chiar cu ironii la adresa lui Hagi.

Hagi, când s-a luptat pentru campionat cu Steaua (n.r. – se referă la FC FCSB, nu la Steaua), a țipat ca din gură de șarpe că merge la TAS și că play-out-ul și play-off-ul sunt competiții diferite față de campionatul regulat. Vă aduceți aminte de sezonul 2017, care s-a judecat la TAS și s-a stabilit așa cum a vrut Viitorul, că sunt competiții diferite.

Deci, cei de la Viitorul țipau că așa este firesc, să se calculeze punctele obținute în play-off. Lucru care s-a întâmplat. Acum însă s-au sucit cei de la Viitorul și vor ca punctele să se calculeze pe tot campionatul. Acum nu mai sunt competiții diferite. Viitorul trage turta doar pe masa ei. 

Nu au mamă, nu au tată cei de la Viitorul! Nu vor să ajute pe nimeni și se bazează foarte, foarte mult pe numele lui Gică Hagi. Ok, el este legendă, este ‘rege’, dar și eu sunt legendă și ‘regină’, sunt Anamaria Prodan.

Spun exact realitatea, fără frică, iar diferența este că eu vorbesc ore în șir cu toți din fotbal și încerc să ajut să le fie bine tuturor. Nu facem doar cum ne este bine nouă, a declarat Anamaria Prodan conform Prosport.

Clasamentul dorit de „regina” Anamaria Prodan are șanse mici să fie votat la Comitetul Executiv de vineri. Pentru că și în play-off este o situație asemănătoare. CSU Craiova, Astra și FC FCSB nu și-au disputat toate meciurile și nici nu mai au date disponibile. Dacă s-ar face clasamentul exclusiv după punctele din play-off, CSU Craiova ar fi campioană. Variantă imposibil de luat în calcul, în condițiile în care CFR Cluj a fost deja trecută la UEFA ca reprezentantă a României în Champions League.