Anamaria Prodan a dat lovitura: Devine vedetă Netflix! Cine e bărbatul care a ajutat-o: „Îl iubesc” VIDEO

de: Iulian Ioncea
08 05. 2024

Nu mai este niciun secret că, de-a lungul vieții, Anamaria Prodan a reușit să obțină orice și-a dorit și s-a făcut remarcată de fiecare dată.

În acest an, faimoasa impresară, care în trecut a fost și prezentatoare TV la PRO TV, la „Gospodar fără pereche”, și acum are emisiune pe Antena Stars, a decis că vrea să devină și actriță.

Zis și făcut, astfel că ea a jucat rolul principal feminin în filmul „Complotul bonelor”, regizat de Iura Luncașu, și în care actor principal este Cristi Iacob. Filmată în Cluj și Bali, pelicula a intrat în cinematografele din România pe 09 februarie 2024, iar acum Anamaria Prodan a anunțat o nouă „lovitură”.

Potrivit celor spuse de impresară, filmul „Complotul bonelor” va apărea pe 22 mai 2024 pe Netflix, astfel că Anamaria Prodan devine vedetă pe marea platformă de streaming!

„Îl iubesc pe Iura Luncașu pentru această șansă minunată pe care mi-a dat-o. Îl iubesc pe Cristi Iacob, care m-a ajutat și m-a învățat enorm de multe. Îmi iubesc colegii de platou și le mulțumesc din suflet pentru fiecare moment minunat pe care l-am trăit la filmări.

Sunt mândră de mine, de copilul meu, de colegii mei. Îmi doresc să vedeți această comedie de familie superbă din care cu siguranță toți avem de învățat”, a spus Anamaria Prodan pentru Click.

Filmul „Complotul bonelor” intră pe Netflix pe 22 mai 2024

Pentru aceeași publicație a vorbit și Iura Luncașu, regizorul filmului, care a afirmat că, în momentul în care a creat rolul, în minte i-a venit direct Anamaria Prodan, și nu o actriță deja consacrată.

„Eu o ochisem ca potențial pe Anamaria Prodan de mai multă vreme. Ea este un personaj într-adevăr, dar personaje sunt multe. Este, însă, foarte determinată, o luptătoare, și important este să ai dorință. Mi-a venit mănușă personalitatea ei pentru acest rol. Practic, eu căutam o femeie de bussines, care să fie verosimilă. Când m-am apucat să scriu scenariul, evaluam ce opțiuni am pentru rolul principal. Mi-a venit imediat în cap Anamaria Prodan!

S-a descurcat foarte bine! De-a lungul carierei mele, eu am lucrat cu multe vedete, chiar dacă nu aveau o școală de actorie făcută. Eu caut o singură calitate la o persoană pe care o distribui în filmele mele: dorința! Dacă ai dorința aceea, este foarte simplu de lucrat cu ei! Toată lumea a fost încântată de prestația Anamariei”, a spus Iura Luncașu.

Astfel, după ce a putut fi văzută în cinematografele din România, în filmul „Complotul bonelor”, acum Anamaria Prodan devine și vedetă pe Netflix, datorită aceleiași pelicule, care apare pe celebra platformă pe 22 mai 2024.