Ana Morodan este una dintre cele mai cunoscute prezențe din mediul online. „Contesa Digitală”, așa cum mai este numită în social media, se bucură de o mulțime de urmăritori. În luna martie a acestui an, vedeta a fost prinsă de către polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului și a substanțelor interzise, iar de atunci viața Anei s-a schimbat la 180 de grade. Acum, Contesa Digitală încearcă să își revină, astfel încât plănuiește deja câteva vacanțe. Într-un interviu exclusiv pentru Playtech Știri, Ana Morodan ne-a spus care este cel mai mare regret al său.
Contesa digitală a suferit un accident în urmă cu puțin timp, ajungând de urgență la spital, după ce a alunecat pe scări. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă!
“Am alunecat, nici măcar nu am căzut. Puteam să fiu mai dramatică, să spun că am căzut pe o scară, dar nu…Am alunecat tâmp pe o scară, l-am îndoit în lateral și mi-am rupt un ligament. Peripeții, logic!”, ne-a spus Ana Morodan, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
După ce a fost prinsă de către polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului și a substanțelor interzise, Ana Morodan nu a putut părăsi țara. Acum, după 6 luni, Contesa digitală poate pleca oriunde în lume, iar acum vrea vacanțe pe bandă rulantă. Ana recunoaște că nu a fost niciodată responsabilă cu biletele de avion și nici nu reușește să își organizeze timpul.
„Puteam să părăsesc țara de ceva timp, dar am mai avut de stabilit niște lucruri cu echipa mea. În următoarea perioadă îmi doresc să călătoresc mai des, am mai avut niște lucruri de pus la punct, de filmat seria din „Reală”, dar pot pleca acum din țară. Nu știu exact unde vreau să merg. În general, nu îmi fac planuri.
Eu sunt omul care în 2023 are un agent de turism, pentru că nu știu să cumpăr bilete de avion. Mă decid unde să plec de pe o zi pe alta, poate nu tot timpul, dar în săptămâna respectivă mă hotărăsc și plec. Nu organizez din timp, pentru că tot timpul apar alte lucruri, nu mă țin de planuri, pierd bilete de avion. Nu am fost niciodată bună pe organizarea timpului meu, vreau să învăț asta acum.”, ne-a declarat Ana Morodan, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Te-ar putea interesa și: Ana Morodan, interviu exclusiv după problemele cu legea: ”Pot sta 5 ani pe bară fără să muncesc. Am învățat să nu ascult răutățile!”
“Am constatat în urmă cu puțin timp că sunt anumite înțelepciuni pe care le înveți doar trecând prin ele. Nu înveți nici dacă ți le spune cineva mai mare decât tine și nici din cărți, ci doar dacă treci prin ele. Evident că învățăm din greșeli. Îmi place să cred că nu a trecut viața pe lângă mine degeaba. Învâț din fiecare etapă din viață. Degeaba Ana de la 38 de ani i-ar fi zis Anei de la 35 de ani să nu mai muncească ca nebuna pentru că nu are nimic de demonstrat nimănui. Crezi că m-aș fi ascultat? Nu… Aș fi făcut exact la fel!
Am înțeles ceva acum 2,3 luni…Viața este complexă, multă, diferită. Nu este tot timpul faină, nu este tot timpul nașpa, nimic nu este permanent. Trebuie să stăm calmi, sunt perioade, trebuie să trecem prin ele, pentru că totul este temporar.”, ne-a mai spus vedeta, în exclusivitate pentru Playtech Știri.
Te-ar putea interesa și: Ana Morodan, transformare radicală de look. Fanii nu au mai recunoscut-o FOTO