America Express se mai și refuză. Cuplul celebru din România care a refuzat bani grei de la Antena 1
Proaspătul cuplu, Alin și Medana Oprea, au fost în lumina reflectoarelor de curând în nunta anului. Dar, cu mult timp înainte de a se căsătorii, cei doi aveau să primească o ofertă de la producătorii America Express, numai că aceștia au refuzat-o. Citește mai departe și află care a fost motivul refuzului.
Alin și Medana Oprea au avut nunta anului
La finalul săptămânii trecute, Alin și Medana Oprea au spus da în fața a peste 500 de invitați, într-o petrecere de zile mari cu lux și 10 perechi de nași. Totul a fost exact așa cum și-au dorit cei doi, iar nuntașii s-au distrat pe cinste.
De altfel, într-un material exclusiv pentru Playtech Știri, Medana ne-a povestiti despre cum au decurs lucrurile la nunta anului, dar și despre reacția lui Alin Oprea la vederea rochiei de mireasă adusă tocmai din Dubai:
”Alin a rămas înmărmurit și extrem de emoționat când am apărut îmbrăcată în rochia albă, cu voalul pe cap. I-au dat lacrimile și, în timpul ceremoniei religioase.
Am simțit efectiv cât este de fericit pentru realizarea unui vis pe care îl aveam amândoi, încă din 2019, dar care părea imposibil, pe atunci.
Și, totuși, în fața iubirii adevărate, imposibilul nu există. În seara nunții mele m-am simțit ca o regină.”
Vezi interviul aici: Medana Oprea, dezvăluiri din culisele Nunții Anului, cu 500 de invitați
Medana, deranjată de notorietatea soțului, a refuzat America Express
Până la momentul 16 septembrie, ziua nunții lor, Alin și Medana aveau să primească din partea producătorilor reality-show-ului Asia Express invitația de a participa alături de alte 8 echipe, dar, spune Medana Oprea, ”notorietatea lui m-a deranjat”:
”Am fost invitați la Asia Express în cuplu, dar eu am fost aceea care nu a vrut să meargă. El voia, în schimb, că e artist și dădea bine la imagine.
I-am spus să meargă doar el. Pe mine notorietatea lui m-a deranjat, sincer, la început, dar nu am avut ce să fac pentru că m-am îndrăgostit de el.
Acum cu nunta aceasta ce am mai spart și eu gheața, nu mai am așa emoții să ies și să vorbesc în public”, a dezvăluit Medana Oprea, conform celor de la Click!.
După ce au declinau oferta, mai recunoaște proaspăta doamnă Oprea, a venit și cea de participare la noul sezon, America Express, dar tot ea a fost cea care nu a dorit să participe nici de data asta, deși Alin Oprea ar fi vrut să vadă cum este această experiență sud-americană.
Alin și Medana Oprea vor pleca în Tenerife și în Bali, nu la America Express
În dialogul cu redacția noastră, Medana Oprea a dezvăluit și unde vor pleca în luna de miere, dar după ce Alin Oprea va onora angajamentele pe care le are pentru perioada următoare.
”Săptămâna viitoare vom pleca în Tenerife și vom avea prima lună de miere, pentru că va mai urma încă una și în Bali.”, spune Medana Oprea, mai feriictă ca oricând, și fără regretul că nu a participat la America Express.