Amenzi și de 3.000 de lei pentru cei care stau la bloc. Ce nu trebuie să facă niciun proprietar acum
O nouă lege vine cu amenzi usturătoare pentru românii care o încalcă. Vorbim de sume de până la 3.000 de lei pentru categoria de românii care locuiesc la apartament. Iată refuzul care te poate face bun de plată.
Pot intra în apartament fără acordul tău
Dacă locuiești la bloc și nu prea obișnuiești să deschizi când un reprezentant al asociației de proprietari, cum ar fi președintele de bloc, îți bate la ușă, trebuie să știi că riști să primești o amendă de până la 3.000 de lei. Această măsură se aplică, însă, doar în situații speciale și pe baza unui preaviz motivat (scris din partea asociației de proprietari), în prealabil. Termenele sunt de cinci zile pentru construcții ori reparații, sau de 24 de ore pentru situații de urgență.
„Cu un preaviz motivat scris de 5 zile emis de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, proprietarul este obligat să permită accesul preşedintelui sau al unui membru al comitetului executiv, administratorului şi al unei persoane calificate în realizarea lucrărilor de construcţii/reparaţii, după caz, în proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală.
Fac excepţie cazurile de urgenţă când termenul pentru preaviz este de 24 de ore“ prevede actul normativ ce reglementează înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Cine încalcă legea riscă amenzi de până la 3.000 de lei
Mai concret, potrivit Legii nr. 196/2018, adică actuala lege a asociațiilor de proprietari, proprietarul are obligația de a permite accesul unui membru al asociației în apartamentul său, pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență.
Printr-un membru al asociației înțelegem că este vorba despre următoarele persoane: președintele de bloc și administratorul sau persoana calificată să realizeze lucrările. Aceștia sunt cei ce pot intra în locuința ta, dar fără acordul tău.
Iar în ceea ce privește refuzul proprietarilor de a permite accesul persoanelor mai sus menționate în apartamentul lor, această faptă poate fi sancționată de Poliția locală, de primari, ori de împuterniciții lor, cu sume cuprinse între 500 și 3.000 de lei.