Amenzi pentru președinții asociațiilor de bloc. Greșeala majoră care îi costă 2.500 de lei

de: Avramescu Elena
31 03. 2021

Președinții locali de bloc vor fi aspri pedepsiți pentru o greșeală majoră pe care mulți dintre ei au făcut-o de-a lungul anilor. Acest lucru îi poate costa 2.500 de lei. Ce trebuie să nu facă aceștia?

Amenzi uriașe pentru președinții asociațiilor de bloc

Amenzi usturătoare pentru președinții asociațiilor de proprietari care nu răspund în 10 zile la sesizările venite din partea locatarilor. Conform legii 196/2018 care privește înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari arată că persoanele în speță vor fi nevoite să plătească 2.500 de lei amendă în cazul menționat mai sus.

Un președinte de asociație din Cluj a fost deja mustrat în conformitate cu legea, dar a obținut anularea sacțiunii în instanță. Procesul în cauză a fost deschis în noiembrie 2020, când președintele unei asociații de locatari a contestat o amendă de 2.500 de lei primită de la Poliția Locală pentru că nu a răspuns în termenul de 10 zile la cinci solicitări trimise într-o singură zi de unul din locatari.

Reclamantul a arătat în proces că este președintele asociației de proprietari de aproximativ patru ani, timp în care a locuit în bloc. Inculpatul a mai arătat că se afla în concediu, dar a răspuns prompt solicităților pe mail, însă acesta „este cunoscut ca fiind o persoana care reclama des si continuu nereguli referitoare la raporturile de vecinatate”.

Sentința

„Este adevarat ca presedintele asociatiei de proprietari nu a raspuns exact in 10 zile la cele 5 sesizari din 03.08.2020, insa avand in vedere ca s-a dovedit ca locatarul …. este singurul care inregistreaza aceste plangeri la asociatia de proprietari, ca sesizarile acestuia sunt formulate in mod continuu, inclusiv la diverse institutii publice, precum si faptul ca in perioada ….. presedintele asociatiei de proprietari se afla in concediu in strainatate, instanta apreciaza ca procesul verbal de contraventie este netemeinic intocmit si se impune a fi anulat”
Arată sentința

Judecătoria Cluj-Napoca a anulat amenda din care bărbatul plătise jumătate, arătând că deși legea îl obligă pe președintele unie asociații „sa raspunda in scris la sesizarile si contestatiile scrise ale proprietarilor din condominiu in termen de maximum 10 zile de la primirea acestora”, președintele amendat avea o justificare: era in concediu.

  • Amendă pentru deranjarea liniștii la bloc

„Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora”, prevede legea.