Codul Rutier 2023 prevede amenzi dure pentru șoferii care nu respectă legislația în vigoare. De exemplu, există o greșeală pe care aceștia o fac zilnic în trafic, fără să știe că le poate aduce o amendă usturătoare. Ba mai mult, chiar și pasagerii pot fi sancționați dur dacă nu se supun legii.
În clasa a IV-a de sancţiuni sunt prevăzute zeci de contravenţii pentru care şoferii care conduc pe drumurile publice din România pot primi amenda maximă prevăzută de Codul Rutier, respectiv 2.900 de lei. Printre acestea se numără şi o greşeală pe care mulți dintre conducătorii auto români o comit zilnic în trafic.
Vorbim aici despre fapta prevăzută de articolul 102, alineatul 22 din Codul Rutier: ”Săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic”, scrie în Codul Rutier.
Dar important de menționat este faptul că nu numai șoferii pot primi amenda maximă dacă înjură sau arată semne obscene în trafic. Sancțiunea se poate aplica și pasagerilor care comit această contravenție.
Potrivit articolului 98 din Codul Rutier, clasele de sancţiuni sunt:
a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă (între 290 şi 435 de lei);
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă (între 580 şi 725 de lei);
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda (între 870 şi 1.160 de lei);
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amenda (între 1.305 şi 2.900 de lei);
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amenda (între 3.045 şi 14.500 de lei).
Sancțiunile prevăzute în ultima clasă sunt aplicabile doar persoanelor juridice, astfel, cele mai mari amenzi pe care le pot primi șoferii români sunt cele din clasa a IV-a.
Conform Codului Rutier, un punct de amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim brut pe economie. Cu toate acestea, Guvernul a decis ca, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, valoarea lui să rămână înghețată la 145 de lei.
Valoarea punctului de amendă a fost îngheţată încă din anul 2017, cu toate că, între timp, salariul minim brut pe economie a crescut, ajungând în prezent la 3.000 de lei.
Citește și: Schimbarea majoră pentru șoferi în Codul Rutier 2023. Intră în vigoare de pe 27 iulie