Amenzi de până la 10.000 de lei pentru românii care comit această greşeală în public. Gata cu fumatul în aceste locuri!

de: Ștefan R. Apostol
06 12. 2023

Legea care interzice fumatul în spațiile publice există și în România din 2002, dar un nou proiect legislativ ar putea îngrădi și mai mult persoanele care fumează. Noul proiect prevede și amenzi de până la 10.000 de lei. Află despre ce este vorba.

Legea fumatului și noul proiect din Senat care interzice definitiv fumatul

În urmă cu 21 de ani, deși nu eram încă membru UE, România adopta o rezoluție europeană, ulterior devenită Legea 349/2002, prin care era interzis fumatul în spațiile publice, spațiile închise, precum baruri, restaurante, etc, și la locul de muncă. Au trecut, așadar, 21 de ani de atunci, dar asta nu înseamnă că lucrurile s-au oprit aici.

Află despre: Se interzice fumatul în mașină și în stațiile de autobuz? Anunțul incredibil care i-a uimit pe români

La 14 ani de la implementare, apare o altă lege, de data asta adusă la parametrii rezoluțiilor europene, Legea 15/2016 care reglementa, din nou, ”interzicerea fumatului în spațiile închise de la locul de muncă și în spațiile publice închise este protejarea sănătății”, și care modifica și măsurile punitive pentur cei care încălacă această lege.

Au trecut alți 7 an, iar acum parlamentarii s-au gândit că este momentul să mai schimbe sau să adauge câte ceva la legea promulgată în 2016. Recent era depus în Senat un nou proiect legislativ care propunea interzicerea definitivă a fumatului în spațiile publice închise, precum și amenzi de până la 10.000 de lei.

S-au stabilit amendamentele, elevii vor primi amenzi de până la 500 de lei, pentru fumatul în școli

Conform proiectului votat în Senat, așteptându-se votul final din Camera Deputaților, forul legislativ pe astfel de legi, singurii care vor avea voie să fumeze în spațiile publice închise sunt cei privați de libertate, mai exact cei care se află în închisorile din România.

Citește despre: Obiceiul nociv de la birou asemănat cu fumatul pasiv. Ce nu trebuie să mai faci la locul de muncă

Proiectul depus de deputații PSD și cu susținerea USR, mai prevede și amenzi drastice pentru elevii care sunt prinși fumând în incinta școlilor, acestea fiind cuprinse între 100 și 500 de lei.

„Se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului”, prevede noul proiect legislativ.

Persoanelor juridice li se vor da amenzi de până la 10.000 de lei

Dacă ne referim la persoanele juridice, noul proiect stabilește amenzi de până la 10.000 de lei, fiind vorba de interzicerea comercializării produselor din tutun la celebrele automate, precum și a derivatelor existente pe piață:

„Se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului; se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani; se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului”, se mai arată în noul proiect propus de PSD.

Află și: Țara care interzice fumatul pe terasele hotelurilor și restaurantelor. Vești proaste pentru 1 milion de români

Profiturile din industria de tutun și derivate în 2023

Vorbim de un adevărat gigant, când ne referim la această piață de desfacere, iar anul în curs a adus profituri imense, în unele cazuri peste așteptările companiilor active. Și ca să ne facem o idee, se estimează că piața mondială a produselor din tutun a generat venituri de 941,0 miliarde de dolari în 2023, precum și o rată de creștere anuală de 2,55%.

Vezi despre: Se interzice fumatul pe stradă, când intră măsura în vigoare. Țara europeană care a luat această decizie radicală

Dintre diferitele segmente din cadrul acestei piețe, țigările dețin cea mai mare cotă, cu un volum de piață de 834,7 miliarde dolari în 2023.