Amenințare cu bombă, la Timișoara. 800 de persoane au fost evacuate de autorități

Clipe de panică, în Timișoara, în această vineri, după ce nu mai puțin de 800 de persoane au fost evacuate de către oamenii legii prezenți în zona. Este vorba despre o amenințare cu bombă, iar pentru această intervenție a fost necesar ca sute de persoane să fie îndepărtate din respectiva zonă. Momentele s-au desfășurat sub atenta supraveghere a pirotehniștilor, după ce un bărbat a anunțat că a amplasat mai multe dispozitive în zona unei multinaționale.

Amenințare cu bombă, la Timișoara. 800 de persoane au fost evacuate de autorități

Amenințare cu bombă, la Timișoara. 800 de persoane au fost evacuate de autorități
Cei care lucrau în tura de seară de la fabrica din Timișoara au fost evacuați, după ce a fost făcută amenințarea cu bombă

În seara de vineri a fost dată alarma la o fabrică de cauciucuri din Timișoara, acolo unde au sosit și echipaje al poliției, dar și pompierii. Un bărbat a efectuat un apel la 112 prin care a anunțat că la fabrica Continental Automotive au fost amplasate trei bombe artizanale, potrivit adevărul.ro. Zeci de pompieri și politiști, dar și agenți din partea SRI, au fost mobilizați în zonă, alături de alte echipaje medicale.

În acest sens, pentru ca oamenii care lucrau în schimbul al doilea la respectiva fabrică să nu fie în niciun fel de pericol, autoritățile din Timișoara au decis să fie evacuate din zonă. Cel care a făcut amenințarea cu bombă ar mai specificat și că bombele artizanale au fost amplasate în incinta fabricii, cu un număr total de peste 2.500 de angajați.

„Am fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că la o fabrică din Timişoara sunt amplasate trei bombe artizanale. La faţa locului sunt prezente efective de Poliţie, SAS – Gruparea pirotehnică şi forţe SRI pentru a efectua verificări. Au fost evacuate aproximativ 800 de persoane care lucrau în schimbul al doilea”, a declarat Aurora Voicila, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI