Ameninţare cu bomba în timp ce Joe Biden ajungea la Capitoliu. Ce se întâmplă în SUA VIDEO

de: Năstase Mirabela
20 01. 2021

Autoritățile din SUA sunt alertate, după ce s-a semnalat o amenințare cu bombă la Curtea Supremă a SUA, chiar în timpul sosirii lui Joe Biden la Capitoliu, unde va depune jurământul de învestitură.

UPDATE: Joe Biden a fost investit în funcție drept al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

”Distinsi oaspetii, aceasta este ziua Americii, aceasta este ziua democratiei, o zi de innoire. De a lungul timpului America a fost greu incercata. Poporul, vointa poporului a fost auzita. Am invatat ca democratia a biruit. Le multumesc predecesorilor mei din ambele partide, din adâncul inimii. Tocmai am depus un juramant sfant. Primul l-a depus George Washington, dar povestea noastra depinde de noi toti. Am ajuns atat de departe, dar avem mult de mers, multe de facut si posibilitati deosebite, multe de reparat, de construit si de castigat. Avem un virus care devasteaza aceasta tara, s-au pierdut milioane de locuri de munca, exista strigatul de dreptate rasiala. Visul dreptatii pentru toti nu va mai aastepta. Pentru a depăsi aceste provocari este nevoie de mai mult de cuvinte, de unitate. Trebuie sa luptam cu dusmanii, cu resentimentele, cu ura, cu extremismul. Prin unitate facem lucruri mari. Putem crea o justitie rasiala. Istoria noastra a fost o lupta permanenta. Victoria nu este niciodata sigura. Politica nu trebuie sa fie un foc mistuitor care sa distruga totul in calea lui. Voi lupta la fel de mult atât pentru cei care m-au susținut, cât și pentru cei care nu m-au susținut”, au fost câteva dintre spusele lui Joe Biden.

Ameninţare cu bomba în timp ce Joe Biden ajungea la Capitoliu

Astfel că toate persoanele din clădire au fost evacuate, iar militarii Gărzii Naționale și-au mărit efectivul de forțe în acel perimetru. Această amenințare a venit simultan cu sosirea lui Joe Biden în clădirea Capitoliului. Acolo, Joe Biden, președintele ales al SUA o să depună jurământul de învestitură.

De precizat este că în jurul Capitoliului, accesul persoanelor este interzis. Numai cei invitați la ceremonia de învestitură a lui Joe Biden pot să treacă de filtre, însă după o verificare amănunțită.

”Sunt garduri cu sârmă ghimpată peste tot, sunt foarte mulţi militari şi poliţişti. Străzile sunt închise şi, de la distanţă, se poate vedea doar acoperişul Capitoliului. Dincolo de tensiunea pe care o simţim pe străzile pustii din Washington, astăzi este o atmosferă mai relaxată. Oamenii au început să iasă din case. Poartă măşti. Spun că nu se aşteptau ca oraşul să se transforme într-o bază militară, dar vor urmări la televizor ceremonia de învestire a preşedintelui Joe Biden”, a spus corespondentul Camelia Ureche pentru Antena 3.

Senatorul PSD, Mihai Fifor, fost ministru al Apărării Naționale a vorbit despre situația de la Washington.

”Joe Biden preia Statele unite într-un moment extrem de complicat, după mandatul lui Donald Trump, care nu a fost deloc liniştit, cu tulburenţe majore şi tensiuni majore. Este o aşteptare foarte mare de la această preluare de preşedenţie la nivelul întregii lumi. Joe Biden este chemat să readucă un oarecare nivel de linişte şi de normalitate în societatea americană, puternic divizată, acum la preluarea mandatului”, a spus și Mihai Fifor pentru Antena 3.