Amenda colosală primită de Whatsapp. De ce a sancţionat Irlanda aplicaţia folosită de milioane de utilizatori
Whatsapp a primit o amendă colosală. Autoritatea de supraveghere a datelor din Irlanda a fost cea care a dat această amendă pentru aplicația folosită de milioane de utilizatori. Iată de ce!
Amenda colosală primită de Whatsapp
Compania WhatsApp, deținută de Facebook a primit o amendă record, în valoare de 225 milioane de euro pentru încălcarea regulilor UE privind confidențialitatea datelor, potrivit CNBC.
Autoritatea de reglementare a spus că WhatsApp nu le-a spus europenilor cum sunt colectate și utilizate datele lor personale, dar și modul în care împarte datele cu Facebook.
Tot autoritatea a dispus ca platforma utilizată chiar de 2 miliarde de oameni din toată lumea, să își modifice politicile de confidențialitate, dar și modul în care comunică cu utilizatorii, în așa fel încât să fie respectată legislația europeană. Ca urmare, WhatsApp poate fi nevoită să își extindă politica de confidențialitate, pe care unii dintre utiliazatori și companii deja au criticat-o din cauză că ar fi prea complexă.
Astfel, un purtător de cuvânt al WhatsApp a spus pentru CNBC că firma intenționează să conteste decizia.
WhatsApp a afirmat pe site că oferă Facebook numerele de telefon, datele tranzacțiilor, interacțiunile comerciale, informațiile dispozitivului mobil, adresele IP, precum și alte informații.
Cea mai mare amendă dată de autoritatea de reglementare irlandeză
Această amendă în valoare de 225 de milioane de euro este cea mai mare pe care autoritatea de reglementare irlandeză a dat-o pentru încălcările Regulamentului general privind protecția datelor din Europa sau GDPR.
GDPR solicită ca companiile să fie clare și sincere în ce privește modul în care utilizează datele clienților.
Legislația a fost aprobată în aprilie 2016 și a fost aplicată din anul 2018, înlocuind o lege anterioară numită Directiva privind protecția datelor și având ca scop armonizarea normelor în întregul bloc de 28 de națiuni.
De menționat este că în iulie, autoritatea de reglementare a datelor din Luxemburg a amendat Amazon cu 746 milioane de euro pentru încălcarea regulilor GDPR. Și Google a fost amendată cu 50 de milioane de euro de către autoritatea de reglementare a confidențialității din Franța, CNIL, în anul 2019, tot pentru încălcări ale GDPR.
Despre WhatsApp
WhatsApp Messenger reprezintă o aplicație gratuită de mesagerie disponibilă pentru Android și alte smartphone-uri. WhatsApp utilizează conexiunea la Internet a telefonului ca să permită utilizatorului să trimită mesaje, fișiere media, și să facă apeluri telefonice. WhatsApp poate fi accesat și folosit deasemenea și pe calculatoare, câtă vreme telefonul utilizatorului rămâne conectat la internet, în timp ce este folosită aplicația pe PC. Utilizatorul mai are și opțiunea de a folosi WhatsApp pentru a trimite SMS-uri.