Amazon vine și în România? Retailerul online a ajuns la granița cu țara noastră
Compania Amazon, cel mai mare magazin online poate să ajungă și în România. La ce trebuie să ne așteptăm din parte retailerului online?
Amazon vine și în România? Retailerul online a ajuns la granița cu țara noastră
Amazon, una din cele mai mari companii electronice, urmează să își lanseze serviciile și în Polonia, totodată va include și o platformă de marketplace. Pe durata acestui an, se află și în negocieri avansate cu compania națională de servicii poștale Poczta Polska. În urma celor menționate va putea să facă livrarea serviciilor și în Polonia dar și Ucraina, conform Warsaw Voice.
Așadar se aproprie ușor ușor și de țara noastră, în curând am putea și noi să avem o platformă de marketplace inclusă de Amazon. Amintim că, compania a refuzat în urmă cu ceva timp oferta făcută de ministrul american al apărării pentru Joint Enterprise Defense Infrastrucuture Cloud(JEDI), care a fost câștigată de Microsoft. Președintele Donald Trump a criticat în mai multe rânduri Amazon și pe fondatorul acesteia Jeff Bezos. De asemenea compania a fost considerată favorită pentru obținerea unui contract care face parte dintr-un proces mai larg de modernizare al Pentagonului.
Cum se desfășoară Amazon?
Aceasta este o companie internațională americană de comerț online, sediul ei aflându-se în Seattle Washington. Amazon este fondat de către Jeff Bezos în anul 1994, iar în 1995 s-a lansat online. A început să vândă VHS,DVD,CD-uri cu muzică, îmbrăcăminte, mobilier și alte lucruri des întâlnite pe piață. Amazon Kindle este un dispozitiv lansat tot de ei, care îți permite să citești cărți electronice.
Dacă vrei să începi o afacere în acest domeniu de comerț electronic, poți gestiona totul după Amazon. Cel mai mare Magazin online din lume îți oferă posibilitatea asta printr-un serviciu creat special, acesta fiind Fulfilment by Amazon (FBA). Pentru a da startul la această oportunitate trebuie să iei decizia produsului pe care vrei să îl comercializezi. Recomandările specialiștilor în domeniu sunt: să nu fie mai scump de 70 de dolari, să fie ușor, să nu ocupe mult spațiu și să nu se încadreze în produse cosmetice sau electronice.