Diane de Poitiers era o femeie atletică, căreia îi plăcea să înoate şi să călărească. Povestea ei de dragoste cu regele Henric al II-lea a făcut furori în secolul al XVI-lea, încă înainte ca acesta să urce pe tron și până la moartea ei.
Este interesant însă că Diane avea un secret al frumuseții pe care mulți nu îl cunoșteau, dar pe care arheologii au reușit să îl descopere la peste 400 de ani de la moartea ei.
Un contemporan al Dianei de Poitiers, scriitorul Brantôme, scria despre aceasta că era, în ultimii săi ani de viaţă, la fel de proaspătă ca la vârsta de 30 de ani, cu pielea neobişnuit de albă, şi că îşi punea zilnic aur în apa de băut, ca elixir pentru tinereţe.
Rămăşiţele sale mumificate, descoperite în timpul unor săpături arheologice, au confirmat prezența unor concentraţii ridicate de aur în rezidurile de ţesut şi în părul Dianei de Poitiers. Contaminarea prin piele este puţin probabilă (de la bijuteriile sau de la îmbălsămare) mai ales la nivelul părului. Cel mai probabil ea a înghițit cantități mici de pulbere de aur constant. Această practică a dus la un sindrom de intoxicaţie cronică, manifestată prin anorexie, greţuri, subţiere a firului de păr, diaree şi o anemie ce ar explica culoarea albă a pielii.
Întrebarea este cum și de ce s-a ajuns aici. Iar răspunsul stă în povestea de dragoste dintre ea și un june cu 20 de ani mai tânăr – prințul și apoi regele Henric al II-lea.
În 1536, moartea neașteptată a moștenitorului tronului Franței a făcut din Henric, fratele acestuia, principalul pretendent. În acest context, Diana, văduva inaccesibilă până la acel moment, s-a dărui admiratorului ei, continuând să ascundă însă relaţia lor erotică sub aparenţa amorului curtenesc. Henric era déjà căsătorit cu Caterina de Medici, dar hotărârea de a-şi lua la 36 de ani un iubit de 17 nu era lipsită de semne de întrebare:însemna să-şi rişte reputația nepătată, să se expună ridicolului, satirei, calomniei şi să înfrunte, mai devreme sau mai târziu, un abandon umilitor. Avea însă altă alegere? Să continue să se refuze unui bărbat tânăr şi cu un temperament focos nu echivala cu a abandona partida? Iar miza nu era prea mare pentru a nu-şi încerca norocul?
Se pare că prima lor întâlnire de dragoste avu loc la castelul Ecouen. Pline de nerăbdare şi de graţie, de senzualitate şi de pudoare, versurile scrise de Diane în acea împrejurare transmit surpriza unei femei îndrăgostite, căzută pradă pasiunii mai presus de voinţa ei.
Dacă Henric jura Dianei iubire veşnică, la rândul ei Diane s-a angajat o cursă spectaculoasă împotriva timpului pentru a-şi menţine frumusețea. Băi de gheaţă, exerciţii fizice în aer liber, dietă spartană și tot felul de tratamente miracoloase au făcut pate din arsenalul ei pentru a-şi conserva, în ciuda anilor, frumuseţea sculpturală. Aspectul fizic plăcut nu era totuşi singura ei armă, deoarece era însoţit, la ea, de o artă rafinată a seducţiei şi de un erotism savant.
Până la moartea accidentală a lui Henric al II-lea, Diane a fost regina din umbră a Franței. Apoi după 1559 a fost nevoită să se retragă de la curte, rămânând însă o frumusețe răpitoare până la moartea ei. Un contemporan al Dianei de Poitiers, scriitorul Brantôme, scria despre aceasta că era, în ultimii săi ani de viaţă, la fel de proaspătă ca la vârsta de 30 de ani, cu pielea neobişnuit de albă.