Tudor Chirilă, dezvăluire despre naşterea celui de-al doilea copil. Cântărețul a fugit acasă, solicitându-i medicului din sală să amâne intervenția zece minute. Află în rândurile de mai jos care a fost motivul pentru care artistul a avut o astfel de cerere.
Tudor Chirilă este unul dintre cei mai renumiți actori din România. Artistul, care activează și în domeniul muzical, este în vârstă de 48 de ani și se bucură de aprecierea și atenția publicului. Nu doar datorită succesului pe care l-a dobândit pe plan profesional, ci și datorită carismei sale.
Tudor Chirilă este căsătorit cu Iulia, cu care are doi băieți, unul în vârstă de 5 ani și altul în vârstă de 7 ani. În cea mai recentă intervenție pentru presa românească, artistul a vorbit despre câteva detalii mai puțin cunoscute despre viața sa personală. Printre subiectele comentate s-a numărat și nașterea celui de-al doilea copil.
Ca în viața oricărui părinte, momentul nașterii copiilor este unul esențial. Tudor Chirilă a vrut să imortalizeze clipele speciale, astfel încât, atât în cazul primului băiat, cât și în cazul celui de-al doilea, a fost prezent în sala de naștere cu aparatul de fotografiat. Are poze de New York Times, după cum se laudă cântărețul.
În cazul primului copil, Tudor Chirilă a reușit să surprindă exact momentul în care acesta a fost adus pe lume. Când s-a născut al doilea băiat, lucrurile nu au decurs întocmai potrivit planului. Vedeta i-a cerut medicului din sala de naștere să amâne câteva minute intervenția.
La nașterea celui de-al doilea băiat, Tudor Chirilă a uitat acasă obiectul foto de care avea nevoie pentru a surprinde planul perfect al evenimentului. Așadar, a intervenit pe lângă medic, pentru a amâna intervenția zece minute.
„Am două poze de New York Times. Nici nu le-am arătat copiilor mei, nu are farmec acum. Copiii mei nu apar în social media. Avem vreo 10.000 de poze, multe filmulețe. Am hotărât ca la 18 ani să fac un pachet să le arăt pe etape, de la 0 la 5 ani, de la 5 ani la 10 ani și tot așa. Jurnalul lor. De la prima febră, de la tot felul de lucruri ce-au rămas în amintire.
La nașterea primului copil, am declanșat aparatul foto fix când a ieșit, cu toată placenta aia… La al doilea, născut prin cezariană, am realizat că am luat obiectivul greșit, nu mai puteam prinde planul perfect. Nu mai era obiectivul de la prima naștere, cu aceeași încadratură”, a povestit artistul, în podcastul lui Mihai Bobonete.
Tudor Chirilă l-a rugat pe doctor să amâne câteva minute intervenția, iar specialistul a fost de acord. Vedeta a fugit acasă, a luat obiectul foto corect și a reușit, astfel, să aibă ambele poze cu aceeași încadratură.