01 ian. 2024 | 18:54

Alocaţii în funcţie de vârstă. Ce sume vor primi copiii în 2024 de la stat

Social
Alocaţii în funcţie de vârstă. Ce sume vor primi copiii în 2024 de la stat
Alocaţii în funcţie de vârstă

Alocații în funcție de vârstă, majorate din prima zi a acestui an. Vești bune pentru părinții de la noi din țară. Ce sume vor primi copiii în 2024 de la stat, veniturile cresc de luni, 1 ianuarie.

Schimbări de la 1 ianuarie 2024

2024 aduce schimbări importante, ce sunt așteptate cu brațele deschise de românii care au copii. Din prima zi a acestui an, alocațiile minorilor vor crește cu nu mai puțin de 13,8%, la fel ca în cazul pensiilor de stat.

Majorarea va fi însă diferită, în funcție de vârsta copiilor. În prezent, pentru minorii de până la doi ani sau cei care au o dizabilitate, statul acordă lunar 631 de lei, iar tinerii cu vârste de până la 18 ani primesc 256 de lei.

De la 1 ianuarie 2o24, aceste sume cresc. În cazul copiilor mai mici de doi ani, statul va acorda în plus 87 de lei, ceea ce înseamnă că alocația va fi de 719 lei. În cazul minorilor care au între doi și 18 ani, alocațiile lunare se majorează cu 35 de lei, deci vor ajunge la valoarea de 291 de lei.

Alocaţii în funcţie de vârstă – ce sume vor primi minorii

Alocaţii în funcţie de vârstă. Iată ce sume vor primi copiii în 2024 de la stat:

  • Copii între 0-2 ani: 719 lei (majorare de la 631 lei, cât este în prezent)
  • Copii cu handicap 0-18 ani: 719 lei (majorare de la 631 lei, cât este în prezent)
  • Copii 2-18 ani și cei care urmează cursurile liceale sau profesionale: 292 lei (majorare de la 256 lei, cât este în prezent)

Te-ar putea interesa și: Cât pot crește alocațiile lunare în 2024. Suma nu ar fi de neglijat, care este condiția care trebuie îndeplinită

”Copiii trebuie să fie o prioritate pentru orice ţară, inclusiv pentru România”

La începutul lunii decembrie 2023, Natalia Intotero, ministrul Familiei, a vorbit despre indexarea alocațiilor cu rata inflației.

”Copiii trebuie să fie o prioritate pentru orice ţară, inclusiv pentru România. Demersurile care s-au făcut în ultimul timp au demonstrat, prin tot ceea ce înseamnă proiecte, care s-au realizat sau se vor realiza, atât cu finanţare de la bugetul de stat cât şi din fonduri europene, că va fi o prioritate fiecare copil al ţării noastre şi în egală măsură şi aceste alocaţii”.

Te-ar putea interesa și: Veste bună în România. 1.300 de lei pe lună de la stat dacă îndeplinești această condiție. S-a dat lege!

Parteneri
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului România - Kosovo
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Semnele zodiacale cu cele mai puternice trăiri pe 20 Noiembrie 2024
EVZ.ro
Cum se prepari kebab de pui cu sos după rețeta lui Chef Janni Alexandridis. Prânzul va fi delicios pentru toată familia
Spynews
TAXAŢI în plus din 1 ianuarie. Iohannis a dat lege. Ai termen până pe data de 25
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
ATENȚIE la SCOS BANII din BANCOMAT! Greșeala majoră care TE LASĂ FĂRĂ EI
Mediaflux
Încă un membru al trupei legendare Bee Gees a murit în mai puțin de o săptămână. Fanii din toată lumea sunt în doliu
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro