Alina Ceușan s-a făcut cunoscută publicului larg după ce a participat la emisiunea Asia Express, sezonul 3, de la postul de televiziune Antena 1. Aceasta este în culmea fericirii deoarece va deveni mămică pentru prima dată.
Alina Ceușan, în vârstă de 26 de ani, a postat un InstaStory cu burtica de gravidă, fiind pentru prima dată când încarcă o astfel de imagine. Cum era de așteptat, mesajele de felicitare din partea internauților nu au întârziat să apară.
Alina Ceușan și soțul ei pe nume Raul Tișa vor deveni părinți pentru prima dată în acest an. Bloggerița este gravidă în șase luni și cu toate că vestea nu a fost confirmată în mod oficial de către vedetă, imaginile vorbesc de la sine. Alina Ceușan a continuat să facă sport în această perioadă, astfel că, deși mai are câteva luni până va deveni mămică, abia i se cunoaște burtica. Extrem de emoționată și de fericită, Alina Ceușan a postat și un filmuleț în care povestește cum au fost pentru ea ultimele luni, de când a aflat că va deveni mămică. “Nu mai este nevoie de cuvinte. Pentru a descrie sentimentele, click pe video”, a precizat Alina Ceușan în dreptul videoclipului postat pe Instagram.
Alina Ceușan este o cunoscută prezență în mediul online din România. Și-a deschis blogul în anul 2018, atunci când în România abia pătrundea conceptul de fashion Blogger. Menționăm că totul a pornit de la o temă la facultate, după care a evoluat, pe măsură ce a căutat informații și a pus în el și pasiunea pentru scris. De-a lungul timpului, aceasta a avut mai multe colaborări cu numeroase branduri. Mai mult decât atât, Alina Ceușan a primit și premii pentru contribuțiile aduse în modă și în online. În competiția Asia Express, sezonul 3, aceasta a intrat alături de buna ei prietenă, tot bloggeriță, Carmen Grebenișan.