Un aliment consumat de către toți românii s-a descoperit că este nociv. Mulți dintre noi îl consumăm chiar fără să știm. Așadar, care este alimentul iubit de români care ne ”roade” stomacul. Ultimele studii au demonstrat că este extrem de periculos.
Un aliment consumat zilnic de milioane de români, cu sau fără voia lor, pentru că este inclus în mai toate cele pe care le mâncăm, ne „macină” corpul fără să ştim.
Avertismentul vine din partea medicilor nutriţionişti, care anunță că, de fapt, nu corpul nostru are nevoie de el, ci creierul, pentru starea de bine pe care o obține.
Acest aliment, care este extrem de periculos, este banalul zahăr. Acesta nu aduce cu el numai kilograme în plus, însă ne şi îmbătrâneşte şi ne face rău în tot organismul.
Astfel, medicii ne spune să observăm semnele bolnavilor de diabet, o boală „parşivă” care este dată şi de consumul mare de zahăr.
”Oare cât o să ne mai ia… până vom pune zahărul lângă alcool, tutun şi droguri uşoare? Până când vom realiza că nu corpul nostru are nevoie de el, ci creierul, care e sedus definitiv şi iubeşte gustul dulce.
Când consumăm zahăr se sintetizează substanţe cu efect opiaceu, care au efect anestezic, de calmare a durerii. (…)
Pentru nicotină şi alcool a fost nevoie de ani lungi să recunoaştem că nu sunt nutrienţi, că nu ne hrănesc corpul, ci doar ne tulbură mintea. Cu zahărul va fi mai greu şi mai lung. Însă cu puţin obiectivism putem vedea ce rele face zahărul, observând bolnavii de diabet.
Această afecţiune parșivă şi necruţătoare afectează tăcut tot organismul, după ani de zile de evoluţie nu rămâne niciun organ sau sistem sănătos: pierdem vederea, sensibilitatea nervoasă, rinichii, ficatul, pancreasul, circulaţia sangvină, funcţionarea cerebrală, dinții, picioarele… într-un cuvânt ne descompunem. Şi cauza este un nivel crescut al glicemiei, adică al zahărului din sânge”, a spus Mihaela Bilic, medic nutriționist.
În afara faptului că zahărul îngrașă, acesta are o multitudine de efecte negative asupra organismului uman.
”Dincolo de siluetă, zahărul îmbătrânește şi îmbolnăveşte, accelerează reacțiile oxidative din organism, ne roade precum rugina, precum o molie. Ce folos că nu doare…ce periculos că ne place! Iar când realizam, e prea târziu.
Poate că e un rău necesar, poate că e imposibil să-l eliminăm din alimentaţie, dar merită să-l reducem drastic!
Consumaţi-l rar şi cu moderaţie, în produse de calitate şi care vă plac mult. Şi sub nicio formă nu-l beți, nu-l consumaţi în formă lichidă.
O bucațică de ciocolată sau de prajitură dau satisfacţie maximă, însă un pahar de suc de orice fel e băut ca pe apă. Şi irosim dintr-un foc 6 linguriţe de zahăr, doza recomandată pentru o zi întreagă”, a avertizat medicul nutriționist Mihaela Bilic pe pagina ei socială.