Alimentele care te trezesc mai bine dimineața. Vei avea o energie excelentă dacă le consumi
Mulți oameni țin cont în special de micul dejun. Prima masă a zilei îți dă un avânt pentru primele activități pe care urmează să le faci într-o zi. Ce trebuie să consumi dimineața pentru a avea o energie incredibilă ce nu te va opri din drumul tău? Iată cele mai simple produse care te vor ajuta să te menții în formă, te vor face să te simți bine și te pregătesc pentru lucrurile care vor urma.
Ce trebuie să consumi dimineața: alimente care îți oferă energie
Mulți au în minte faptul că micul dejun este cea mai importantă masa a zilei. Acest lucru este adevărat, pentru că alimentele pe care le consumi atunci te ajută să pornești bine și să îți duci la bun sfârșit primele activități.
Specialiștii au demonstrat în cadrul unui studiu al Universității Harvard că persoanele care sar peste micul dejun prezintă un risc cu 27% mai mare de a suferi un infarct față de cei care mănâncă dimineața în mod regulat.
Organismul este odihnit după somnul de noapte și trebuie să îi oferi hrană pentru a avea un randament ridicat. Ce este indicat să consumi la prima masă?
Ce trebuie să mănânci?
Ciocolată: ciocolata este o modalitate bună de a-ți ridica vitalitatea dimineața și de a stimula funcția creierului. Poți să o adaugi în terciul cu lapte de dimineață sau să mănânci câteva pătrățele alături de cafeaua ta.
Ceai verde cu lămâie: o alternativă bună la cafea este ceaiul verde. Dacă vrei să scapi de dependența pe care o au cei mai mulți oameni, încearcă ceaiul acesta.
Oamenii de știință au demonstrat că băutura aceasta este capabilă să ofere organismului putere, dar și senzația că se adaptează mai ușor la o stare de spirit. El conține și cofeină și este o combinație cu antioxidanți și vitamina C.
Citrice: portocale, lămâi, mandarine sau grapefruit. Poți să le consumi pentru că sunt gustoase, dar mai ales pentru că sunt o sursă specială de vitamina C. Ele tonifiază organismul și stimulează creierul.
Poți face un suc din toate acestea dimineața, dar și să le consumi așa cum o faci în mod normal. Un suc de citrice la prima oră trezește perfect stomacul și îl pregătește pentru ceea ce urmează.
Apetitul se trezește, iar imunitatea crește, lucru care îți dă putere în timpul unei zile lungi de lucru. De asemenea, poți să le pui într-o salată de fructe la pachet, dacă ești pe fugă.