Cei mai mulți dintre oameni au probleme cu sforăitul. Acesta poate fi întâlnit la bărbați, precum și la femei. Acum, experții în somnologie au spus care sunt alimentele care te scapă de sforăit. Așadar, ce trebuie să consumi înainte de somn ca să scapi de această afecțiune.
Sforăitul este foarte enervant pentru oricine, astfel că acesta este și motivul pentru multe dintre divorțuri.
Cei care au astfel de probleme cu partenerii lor, trebuie să știe că există câteva alimente care dacă sunt consumate seara, înainte de culcare, au rolul de a diminua această afecțiune.
Cei care au probleme cu sforăitul trebuie să știe că laptele de soia îi poate ajuta. Acesta este mult mai bun decât cel de vacă, pentru că cel de-al doilea poate aduce probleme cu respirația și, astfel, la sforăit.
Conform experților în somnologie, ceaiul ne ajută la decongestionarea căilor respiratorii, astfel că vom respira mult mai bine. De asemenea, această băutură ne va ajuta și să scăpăm de sforăit. Tot ce trebuie să facem este să bem un ceai de mentă înainte să mergem la somn.
O linguriță de miere înainte de somn, conform specialiștilor în somnologie, te va ajuta să nu mai sforăi pe parcursul nopții. În plus, și un ceai cu miere te va ajuta în acest sens, deoarece mierea are mai multe proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene.
Turmericul este ingredientul care te va ajuta să scapi de sforăitul enervant de pe parcursul nopților. Curcuma, ingredientul activ care se află în turmeric, este antioxidant și un puternic antiinflamator, care poate aduce o mulțime de alte beneficii pentru sănătate.
Conform specialiștilor care se ocupă cu somnul, peștele în loc de carnea roșie va face o mare diferență între un somn bun și unul prost. Astfel, dacă îți dorești să scapi de sforăit, atunci consumă mai mult pește, pentru că acesta furnizează organismului proteine, care au rolul de a reduce țesutul inflamat.
Potrivit experților somnologi, ceapa, cu toate că nu are un miros tocmai plăcut, te va ajuta să nu mai sforăi pe timpul nopții, pentru că ea are proprietăți antiinflamatorii și decongestionante. Proprietățile cepei vor elibera căile nazale.