Cum vor PSD și ALDE să dea drumul la vânat fără griji

de: Diana Radu
05 04. 2019

Alianța PSD-ALDE a depus un proiect de lege prin care cere modificarea legii vânătorii în așa fel încât să fie permisă uciderea anumitor animale.

Mai exact, parlamentarii PSD și ALDE vor mână liberă pentru a ucide animalele care ameninţă viaţa oamenilor sau integritatea corporală a acestora. Legea actuală interzice uciderea animalelor, fără acordul Ministerului Mediului. Proiectul de lege a fost depus, pe data de 4 aprilie, la Parlament în regim de urgență.

Alianța PSD-ALDE vrea mână liberă la vânătoare

Prin proiectul de lege depus de către parlamentarii PSD și ALDE, aceștia vor să-și deschidă o portiță spre vânătoarea ilegală.

„Vânătoare – acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor aflate în stare de libertate, inclusiv capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora; nu constituie acţiune de vânătoare îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora sau imobilizarea animalelor a căror viaţă ori integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane realizate cu orice mijloace legale de protecţie şi imobilizare”, se arată în proiectul de lege.

Cu alte cuvinte, dacă acest proiect de lege va fi aprobat, uciderea animalelor care vor reprezenta un pericol pentru oameni nu va mai necesita aprobarea Ministerului Mediului, ci se va face după ureche.

În plus, proiectul de lege mai prevede și despăgubiri pentru pentru pagubele şi victimele animalelor sălbatice, care vor fi suportate de către administratorul drumului, dacă nu sunt montate indicatoare „atenţie animale”.

„În cazul atacurilor animalelor soldate cu rănirea sau decesul unei persoane, se vor acorda despăgubiri care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete realizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, precum şi daune morale. Daunele morale vor fi proporţionale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut sau, dacă victima nu este salariat, se va acorda o sumă proporţională cu echivalentul salariului minim pe economie. În cazul decesului, se vor acorda sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie până la vârsta pensionării”, se mai arată în proiectul de lege.