19 oct. 2020 | 13:28

Alexandru Rafila, avere colosală. Cât de bogat e reprezentantul României la OMS

News
Alexandru Rafila, avere colosală. Cât de bogat e reprezentantul României la OMS
Medicul Alexandru Rafila, despre pericolul care ne așteaptă: "Se poate ajunge și la cifre mai mari" Sursă foto: Inquam Photos/ George Călin

Ieri, într-o conferință de presă, PSD anunța candidatura doctorului Alexandru Rafila la Parlamentare, de pe listele de partid. Reprezentatul OMS pentru România, Alexandru Rafila, în afară de a fi un bun specialist, este și un om extrem de bogat. Cel puțin așa arată declarațiile sale de avere.

Alexandru Rafila, avere colosală

Presa de weekend a scris mult despre anunțul candidaturii lui Alexandru Rafila pe listele social-democraților. Rafila a ajuns să fie cunoscut și prin prisma actualei crize. Doctorul a devenit unul din cei mai autorizați specialiști în perioada pandemiei.

Unul din cei mai bine cotați specialiști, alături de Adrian Streinu-Cercel, Alexandru Rafila se poate lăuda și cu o avere considerabilă. Din declarațiile sale de avere reiese faptul că ar avea nouă conturi bancare în valoare de 350,000 euro, acțiuni la Transgaz , dar și la o bancă. Valoarea acțiunilor se ridică la 440,000 lei.

Cât de bogat e reprezentantul României la OMS

În afară de acestea, conform declarației din 7 august 2019, ar mai avea trei apartamente și cinci terenuri la Otopeni, Crevedia, Râșnov și Corbeanca. În afară de cele trei apartamente Rafila mai deține o casă de locuit la Râșnov.

Cu toate încasările de la instituțiile medicale la care activează, plus încasările din dividente, Alexandru Rafila ar fi strâns anul trecut 350.778 lei, adică 29.231 lei lunar, asta însemnând aproximativ 6.300 euro pe lună.

Alexandru Rafila, avere colosală. Cât de bogat e reprezentantul României la OMS

Alexandru Rafila are o avere colosală.

Reamintim că doctorul Alexandru Rafila este președintele Societății Române de Microbiologie. În același timp domnia sa este reprezentantul țării noastre la Organizația Mondială a Sănătății.

Recent a intrat în vizorul presei, nu numai în calitate de specialist, ci și datorită trecutului său, după ce au fost date publicității date despre legăturile tatălui acestuia cu Securitatea comunistă. Informațiile scoteau la iveală faptul că tatăl său ar fi lucrat la Arad în aparatul Securității, până în 1949. Într-o declarați, dată recent, doctorul condamna reacția presei pe acest subiect, recunoscând că îl afectează, profesional și personal.

”Mă afectează, sigur, și emoțional, dar nu văd unde este vina mea pentru că sunt fiul tatălui meu. Mi se pare absolut de nepermis modul în care este prezentat acest lucru. Ajungem într-o situație paradoxală, eu am mai spus lucru ăsta.

Oricine are o intenție bună și încearcă să ajute la clarificarea unor probleme, la îmbunătățirea imaginii Parlamentului, la schimbarea mentalității că oamenii merg în Parlament în interesul personal, nu în interesul public, oricine face acest lucru este automat atacat sau se încearcă excluderea lui.Eu n-am de ce să renunț la ceea ce am început, nu cred că a avea o opțiune social-democrată este un lucru rușinos.”, a declarat Rafila.