Profesorul Alexandru Rafila a vorbit miercuri seară despre decizia ministrului Educației cu privire la vacanța elevilor de o lună. Acesta și-a exprimat dezacordul, însă consideră această opțiune o soluție de compromis.
Reprezentantul României la OMS a făcut o paralelă între abordarea vacanței din România cu cea din Franța. Dacă până acum, autoritățile franceze au decis ca elevii să meargă la școală, indiferent de evoluția pandemiei, președintele Franței, Emanuel Macron, a anunțat miercuri seară restricții mai dure pe tot teritoriul țării.
În plus, Alexandru Rafila a vorbit despre faptul că școlile au fost deschise mai mult timp decât în toate țările vecine, dar în prezent, vor fi închise timp de trei săptămâni, dintre care, două vor coincide cu vacanța de Paște.
”În Franța se închid școlile, părinții sunt îngrijorați. În România sunt închise de un an de zile școlile. Noi ne mirăm de Franța. Acum s-a ajuns într-o situație limită, în acest moment. Sigur, la noi nu sunt închise, merg copiii în vacanță”, a dezvăluit miercuri, Alexandru Rafila, la Digi24.
Reprezentantul PSD a remarcat, de asemenea, faptul că această decizie este una de compromis, permițând în cele din urmă ca elevii să revină la școală din luna mai, iar ulterior să-și poată încheia semestrul. Deși nu este de acord cu o întrerupere a activităților școlare pentru atât de mult timp, Alexandru Rafila a fost de acord că argumentul dat de ministrul Educației „este rezonabil”.
”Părerea mea este că e o soluție de compromis pe care a gândit-o ministrul Educaţiei. Eu nu sunt adeptul întreruperii pentru o perioadă așa lungă a activității copiilor. Argumentul dânsului este rezonabil.
Spune că dacă vom intra în perioada aceasta de patru săptămâni de vacanță, există o speranță ca în luna mai copiii să revină la cursuri şi să poată să își încheie activitatea până la jumătatea lunii iunie”, a adăugat medicul.
În urmă cu câteva ore, minisitrul Educației a confirmat succesul campaniei de vaccinare în rândul cadrelor didactice. Acesta a susținut, de asemenea, că până la revenirea elevilor din vacanță, un număr și mai mare de profesori va fi vaccinat, crescând gradul de protecție.
Sorin Cîmpeanu a subliniat nevoia elevilor de a intra în vacanță, astfel încât, aceste două săptămâni de vacanță oferite suplimentar față de vacanța propriu-zisă se vor dovedi a fi un real câștig.
”Avem 150.000 angajaţi vaccinaţi acum, când vorbim, din învăţământ. (…) Până la începutul lunii mai vom avea un număr mult mai mare (n.r. de angajaţi din educaţie vaccinaţi).
Regulile de protecţie respectate, vaccinare, testare şi trend descendent va da ocazia Ministerului Educaţiei să vină cu argumente pentru deschiderea tuturor şcolilor, nu după scenariile verde, galben, roşu, cu prezenţă fizică.
Am avea şansa ca aceste zile în plus de vacanţă în aprilie să se transforme în zile de prezenţă fizică la sfârşit de mai, început de iunie. Ceea ce este un mare câştig. Este un imens câştig”, a spus ministrul Educaţiei la Digi24.