Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la spital marți seară. Marele actor în vârstă de 81 de ani a fost transportat la Spitalul Universitar din București. Ce s-a întâmplat cu marele actor și în ce stare se află. Amintim că azi fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, l-a criticat pe Nicușor Dan, actualul edil al Bucureștiului, pentru că acesta nu i-a prelungit contractul actorului Alexandru Arşinel de la Teatrul Constantin Tănase.
În această seară, Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la spital. Actorul s-a confruntat în ultimul timp cu mai multe probleme de sănătate, iar în această seară marele actor a fost internat la Spitalul Universitar din București.
Amintim că, marți, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, l-a criticat pe actualul edil al Bucureștiului, Nicuşor Dan, pentru că acesta nu i-a prelungit contractul actorului Alexandru Arşinel de la Teatrul Constantin Tănase.
Într-un mesaj postat pe Facebook, Gabriela Firea a susținut că „maestrului Alexandru Arşinel i se întâmplă o mare nedreptate”. Ea a spus că Arșinel ”nu mai era director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase de patru ani și nici nu mai avea vreo funcție de conducere”, ci doar ocupa doar funcția de consilier artistic.
În replică, Nicușor Dan a acuzat-o pe Gabriela Firea că definformează, transmițând câteva lămuriri pe Facebook.
„Precizări la o nouă dezinformare. Alexandru Arşinel a fost şi este actor colaborator la Teatrul Constantin Tănase. Adică, are un contract de colaborare cu teatrul, iar contractul este în curs. Până de curând era și directorul artistic (adică directorul adjunct) al teatrului. În urma informațiilor primite din teatru asupra activității sale ca director artistic, nu i-am mai prelungit acest mandat. A rămas cu contractul de colaborare cu teatrul, în calitate de actor”, transmis Nicușor Dan pe Facebook.
Recent, marele actor dezvăluia într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea că Nicușor Dan l-a ținut timp de două luni pe post de colaborator, acesta refuzând chiar să-l prelungească pe o perioadă mai lungă.
„Ne-a şocat efectiv faptul că fără să analizeze, fără să cerceteze a zis nu 6 luni, ci 2 luni. Eu rămânând ca şi colaborator, nu ca angajat. Am rămas surprins. E adevărat că veneam după o perioadă în care s-au întâmplat atâtea lucruri în teatru, nu s-a mai jucat”, și-a început actorul povestirea.
Alexandru Arșinel i-a reproșat lui Nicușor Dan că nu știe să aprecieze valoarea artiștilor români, corora le-ar inhiba talentul și personalitatea și dorința de a oferi cât mai multe experiențe memorabile cetățenilor.