Alexandra Ungureanu și Randi, în juriul Eurovision 2022. Anunțul oficial
S-a aflat componența juriului Eurovision 2022. Printre membri se află nume precum Alexandra Ungureanu și Randi, doi artiști apreciați și cunoscuți în România. Cinci artiști vor juriza ediția Selecției Naționale pentru Eurovision 2022. Formatul jurizării va fi video în prima etapă a semifinalei, similar cu cel de la faza internațională a concursului.
Cine va juriza Selecția Națională pentru Eurovision 2022
Membrii juriului sunt Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Cristian Faur și Adrian Romcescu, compozitor, conform anunțului făcut de TVR.
Semifinala și finala Selecției Naționale vor avea loc la începutul anului viitor, în lunile februarie și martie Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, atunci când va fi anunțat reprezentatul României la Eurovision 2022.
Anul trecut, Roxen a fost reprezentanta țării noastre în prima semifinală și nu a reușit să se claseze între primele 10 locuri pentru a intra în finală.
Înscrierile pentru Selecția Națională a Eurovision Song Contest 2022 a început pe 26 noiembrie și se încheie pe 19 decembrie.
Când se anunță semifinaliștii Eurovision România 2022
Pe 23 decembrie, juriul va anunța cei 45 de semifinaliști ai Eurovision România 2022.
„Sper că revenirea la Selecția Națională va fi de bun augur, iar artiștii vor profita de această oportunitate pentru a-și încerca șansa de a reprezenta România la Eurovision.
Vom promova intens deschiderea înscrierilor, inclusiv în rândul școlilor de muzică și caselor de producție.
De asemenea, așteptăm și proiecte realizate de compozitori din străinătate, pentru a crește volumul de înscrieri și, implicit, nivelul competiției”, a declarat Iuliana Marciuc, manager de proiect Eurovision România, la deschiderea sesiunii de înscrieri.
Cele mai bune performanţe ale țării noastre la Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).