Alexandra Dinu, adevărul despre Românii au Talent: ”Imediat după ce a murit, am primit propunerea”

de: Irina
11 10. 2020

Noul sezon al emisiunii de la PRO TV vine cu schimbări importante. Alexandra Dinu a spus adevărul despre Românii au Talent după ce postul de televiziune a cooptat-o în juriul lor. Din păcate, cel care pleacă pentru ca ea să aibă un job este Mihai Petre.

Alexandra Dinu, adevărul despre Românii au Talent

Fosta jumătate a lui Adi Mutu, cu care are un fiu superb în vârstă de 18 ani, a oferit un interviu pentru Stirile PRO TV. În el, Alexandra Dinu a vorbit despre semnul pe care l-ar fi primit de sus. Fosta soție a lui Mutu a mărturisit că, cu câteva zile înainte de a primi propunerea producătorilor de la Românii au Talent, bunica ei a murit.

Alexandra Dinu susține că bunica ei era un mare fan al acestei emisiuni. Adesea o întreba de ce nu prezintă și ea un astfel de format, fie în România, fie în Italia. Iată că dorința femeii a devenit realitate și nepoata ei va sta la masa juraților de la Românii au Talent.

„Bunica mea era un super fan al acestei emisiuni. Mereu mă întreba de ce nu prezint și eu o emisiune de acest gen. Din păcate, bunica a murit recent, acum câteva luni. Imediat după ce am pierdut-o pe ea a venit și propunerea de a face parte din juriu. Am luat-o ca pe un semn, ca pe o coincidență”, a declarat Alexandra Dinu sâmbătă dimineața, la Știrile PRO TV.

Bunica Alexandrei Dinu și-a dorit-o la Românii au Talent

Alexandra Dinu, adevărul despre Românii au Talent ”Imediat după ce a murit, am primit propunerea”

Fosta lui Adi Mutu a mărturisit că a mai primit alte oferte și de la alte posturi tv, dar nu au reprezentat toate o așa mare provocare.

„Am mai avut oferte de a mă întoarce în televiziune, dar n-am găsit proiectul potrivit, care să-mi placă. Acum iată că revin în televiziune după mulți, mulți ani. Am emoții! Întotdeauna am emoții”, mai spune fosta soție a lui Adi Mutu care îl va înlocui pe Mihai Petre.

Alexandra Dinu face naveta pentru Românii au Talent

Vedeta a mărturisit că nu se va reloca permanent în țară deoarece mai are proiecte de finalizat în Italia. Acolo, Alexandra Dinu este o actriță apreciată.

„Pentru moment, va trebui să fiu aici, după care mă voi întoarce în Italia, unde mai am un proiect, un film. Voi face naveta între România și Italia”, recunoaște ea.

„Eu nu voi fi specializată pe un domeniu, la jurizare. Nu vin nici din zona de muzică, nici din cea a dansului, dar am și eu o experiență de viață și vreau să fiu acolo cu sufletul. Concurenților nu cred că trebuie să le fie teamă de mine”, promite Alexandra Dinu.

„Știu cine sunt, cunosc munca lor, arta lor, dar nu i-am întâlnit niciodată personal și abia aștept!”, a mai spus aceasta despre colegii ei din juriul Românii au Talent.