Alex Velea a cunoscut deja greul și emoțiile extrem de puternice din cadrul show-ului Asia Express. Aventura a început deja de luna trecută, așa că cele nouă echipe au avut timp să treacă prin experiențe unice și momente foarte speciale. De ce a început să plângă vedeta?
Asia Express este unul din cele mai dure și reale emisiuni din România. Provocarea din noul sezon, care are o destinație diferită, a fost acceptată anul acesta de alte nouă perechi. Cu toate că show-ul a început să se filmeze în cursul lunii trecute, abia în primăvara anului viitor se va difuza.
Până atunci, fanii concurenților, dar și a show-ului de aventură au la dispoziție un jurnal de călătorii și informații picante din cadrul emisiunii. Se știe faptul că Alex Velea este un familist convins și că iubește la nebunie copiii, lucru care s-a putut observa și în episodul care s-a filmat recent.
Iubitul Antoniei a început să plângă atunci când a dat în drumul său câțiva copii. Locul de cazare din ultimul episod a fost al unei familii numeroase. Cântărețul a rămas minute bune să se joace cu micuții și să-i alinte în fel și chip.
Amintim că la jumătatea lunii octombrie, 9 perechi au plecat pe aventurosul drum al comorilor, Filipine-Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh fac parte din curajoșii care s-au înscris anul acesta în cursa pentru cei 30.000 de euro.