Alex Velea, adevărul despre conflictul cu Fulgy. A clarificat toate lucrurile dintr-o frază
S-au aflat mai multe detalii despre scandalul momentului în care este implicat Fulgy, fiul Clejanilor. Toată lumea a crezut că acesta se află într-un conflict cu Alex Velea, ce a lansat de curând o piesă ce a născut controverse, dar partenerul Antoniei a ținut să clarifice toate lucrurile printr-o simplă frază.
Alex Velea s-a certat cu Fulgy? Care este, de fapt, adevărul
Alex Velea a lansat ieri o piesă intitulată ‘Bă, de ce ești mincinos?’, așa că toată lumea a crezut că artistul s-a referit la Fulgy prin versurile sale. Toată lumea știe că partenerul Antoniei oferă detalii din viața lui personală prin melodii, dar el nu s-a legat de fiul Clejanilor. Acesta a ținut să spulbere misterul și să explice că noua lui piesă nu are legătură cu fiul Vioricăi și al lui Ionel, ci mai degrabă cu alte persoane.
„‘Bă, de ce eşti mincinos?’ nu e despre Fulgy. Alții sunt mincinoșii, se știu ei.”, le-a transmis Alex Velea fanilor de pe Instagram.
Fulgy a șocat pe toată lumea după ce a fost oprit de o mașină de poliție și oamenii legii au aflat cu stupoare că acesta consumase anumite substanțe interzise. Situația a escaladat după ce fiul Clejanilor a susținut că în aceeași zi s-a întâlnit cu Alex Velea pentru a discuta despre o piesă. După acest moment, artiștii au decis să se bucure de un grătar.
Fulgy, dezvăluiri șocante. Ce a putut să spună despre scandalul momentului
Detaliile surprinzătoare făcute publice de fiul Clejanilor nu s-au oprit aici. Ulterior, Fulgy a declarat că de obicei în studiouri se fumează cannabis. Nu este prima oară când fiul Vioricăi și al lui Ionel face dezvăluiri șocante despre consumul de droguri, dar de această dată situația a luat o amploare neprevăzută.
„În legătură cu ieri, nu pot să zic decât că trăiesc într-o ţară coruptă şi doar atât. Ieri m-am trezit, am mâncat, iar seară pe la 7-8 am fost la Alex Velea, prietenul familiei noastre. Am ajuns acolo la studio cu motivul de a face o piesă pentru căţelul meu. Am făcut un grătar cu toţi băieţii de la Golden Boy. Nu pot să spun că m-a turnat cineva, pentru că sunt nişte băieţi deosebiţi.
De obicei în studiouri, nu la Alex Velea, se fumează, pentru că este o substanță psihoactivă, care îţi măreşte secreţia de dopamină, ceea ce înseamnă plăcere, şi serotonină, ceea ce înseamnă fericire. Automat atunci când te simţi bine şi eşti fericit, e un plus.”, a spus Fulgy.