Vremea s-a răcit în ultima perioadă, iar ploile au acoperit o mare parte din țară zilele aceasta. Din păcate, ANM ne anunță că alertele de vreme rea nu se opresc. Tocmai a fost emis un nou cod galben de vreme rea.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice și vând, valabilă până joi, adică în intervalul 23 aprilie, ora 10 – 24 aprilie, ora 08.
În această perioadă, aria ploilor se va extinde dinspre regiunile sudice și va cuprinde toată țara treptat. Vor fi averse, iar izolat însoțite de descărcări electrice.
Cantitățile de apă vor fi în general de 15-20 l/mp, iar la altitudini mari, la munte, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu viteze de 45-55 km/hm. În zonele montane, rafalele vor depăși 70-80 km/h.
De asemenea, un alt cod de galben a fost emis de ANM pentru intervalul 23 aprilie, ora 10 – 24 aprilie, ora 08, fenomenele vizate fiind: precipitații însemnate cantitativ, intensificări de vânt pe creste.
În acest interval de timp, în Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură și în zona de deal a Olteniei va ploua, iar la altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp și izolat de peste 45…50 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări pe creste, cu rafale de 90…100 km/h”, se arată în informarea meteo transmisă, marţi, de ANM.
La finalul acestei săptămâni, creștinii sărbătoresc Floriile. Cum va fi vremea în această perioadă, ne spune meteorologul Radu Ilea.
„Vorbim de fenomene specifice acestui sezon, chiar dacă în zona montană înaltă ninge nu este ceva ce nu s-a mai pomenit în aprilie. Din punct de vedere al precipitațiilor, însă, astăzi, pe parcursul zilei și la noapte, acestea vor fi prezente în cea mai mare parte a țării, sub formă de ploaie, iar în zona înaltă, sub formă de lapoviță și ninsoare.
Din punct de vedere termic, o ușoară încălzire față de ieri în partea de vest a țării, iar în rest ne vom situa în jurul a ceea ce a fost și pe parcursul zilei de ieri, după care miercuri se va încălzi în regiunile extra-carpatice și se va răcori ușor în partea de vest, nord și centru a țării, iar pentru ziua de joi, valorile termice vor scădea, astfel încât ne vom situa, ușor, sub cele specifice perioadei.
Către sfârșitul săptămânii, valorile de temperatură vor crește față de ceea ce vom avea pe parcursul acestor zile, astfel încât vom avea parte de o vreme caldă pentru perioada respectivă, iar precipitațiile se vor restrânge și vor fi doar izolate”, a declarat Radu Ilea, meteorologul de serviciu, la Digi 24.