Primăvara și-a intrat oficial în drepturi, iar temperaturile vor crește, în special în sud-estul țării. Pe de cealaltă parte, în partea de nord a României, se anunță temperaturi mai scăzute.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, valorile termice vor fi în creștere, în cursul zilei de miercuri, 20 aprilie, față de ziua precedentă, însă în continuare se va menține rece. Temperaturile maxime variază între 7 și 15 grade Celsius, iar cele minime între -3 și 6 grade Celsius.
Ziua de joi, 21 aprilie, vine cu temperaturi mai ridicate față de ziua de miercuri și se va apropria considerabil de normalul perioadei. Excepție face doar zona de nord-est a țării, acolo unde se va răci, anunță ANM.
Prin urmare, temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 9 grade Celsius. Când vine vorba despre temperaturile minime, termometrele vor arăta între 0 și 7 grade Celsius. Înnorări se vor înregistra în partea de nord-est a țării.
De asemenea, pe arii restrânse va ploua, iar în nordul Carpaților Occidentali, la altitudini foarte mari, vor avea loc precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În prima parte a intervalului, vântul va avea intensificări, însă doar local. Când vine vorba despre restul regiunilor din România, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
În București, vremea se va încălzi. Valorile termice diurne vor deveni normale pentru această perioadă a lunii aprilie. Totodată, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat cu ușoare intensificări, însă doar după-amiază. Temperatura maximă va fi de 18 grade Celsius, iar cea minimă de 2-4 grade Celsius.
Temperaturile vor crește și în cursul zilei de vineri, 22 aprilie. Termometrele vor arăta maxime de 15-22 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 11 grade Celsius. Cerul va fi variabil, în general, cu înnorări temporare, mai ales în vestul, centrul și nordul țării.
Tot în aceste zone, loca vor fi averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, cu o probabilitatea mai mare în cursul nopții și după-amiază. În jumătatea de sud a României, vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse.
În Capitală nu se preconizează averse. Potrivit meteorologilor de la Administrația Națională de Meteorologie, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius, pe când cele minime vor fi de 7-9 grade Celsius