Alertă meteo ANM. Temperaturile scad drastic și urgia se dezlănțuie în România

de: Irina
28 08. 2021

Meteorologii de la ANM au actualizat azi prognoza specială emisă pentru Capitală și au avertizat că în acest weekend vor fi perioade cu ploi torențiale și cu vijelii.

Alertă meteo ANM

Potrivit meteorologilor, vremea se va menține totuși caldă, cu temperaturi maxime de 28 de grade C și cu minime ce coboară până la 17 grade C.

De altfel, conform ANM- Administrația Națională de Meteorologie – în intervalul sâmbătă, ora 10 – duminică, ora 23:00, sunt semnalate perioade cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, precum și intensificări de scurtă durată ale vântului.

De asemenea, vor fi ploi ce vor avea un caracter torențial, iar în intervale scurte ori prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat peste 25 l/mp.

Valorile maxime de temperatură se vor situa la 28 de grade azi, și la 29-30 de grade C mâine, în timp ce temperatura minimă va fi de 17 grade C.

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică

De altfel, meteorologii au emis și noi avertizări de tip cod galben și portocaliu de instabilitate, valabile pentru cea mai mare parte a țării. Astfel, este cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate, în acest weekend, în cea mai mare parte a țării.

Se vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Ploile au și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25…35 l/mp și local 40…50 l/mp, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse în sud-estul teritoriului.

În ce privește codul portocaliu de ploi abundente, el se desfășoară în intervalul 28 august, ora 15:00 – 29 august, ora 18:00, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Brașov, Sibiu, Covasna și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba și Buzău, unde va ploua abundent, iar îndeosebi, prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 50…90 l/mp.

Vremea în săptămâna 30.08.2021 – 06.09.2021

În acest interval de timp, temperaturile se anunță mai coborâte decât cele specifice perioadei, în cea mai mare parte din țară, însă cu o abatere termică negativă mai pronunțată în regiunile intracarpatice. În ce privește regimul pluviometric, acesta se va situa în general în jurul celui specific pentru acest interval, în toate regiunile din țară.

Vremea în săptămâna 06.09.2021 – 13.09.2021

În acest interval de timp, valoarea termică medie a aerului o să fie ușor mai coborâtă decât cea normală pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. În ce privește regimul pluviometric, cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.