În această dimineață a fost emisă o alertă meteo ANM de ultim moment. Conform datelor este vorba de o avertizare de cod galben în România, iar zeci de județe sunt vizate. Avertizarea anunță instabilitate atmosferică accentuată și averse torențiale, în cel puțin trei județe din țară.
La ora la care scriem acest material avem parte de o nouă alertă meteo ANM de ultim moment pentru Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali, conform ANM:
”În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Vremea se va menține instabilă și în zilele următoare.”, anunță ANM.
Vezi și: Alerta meteo ANM a dimineții. Cod galben de ploi puternice și vijelii, care sunt zonele afectate
Tot astăzi ANM a mai emis și un Cod portocaliu pentru aceste județe, anunțând instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale, iar avertizsarea este valabilă până la ora 23:00:
”În zona Carpaților Orientali, în estul Carpaților Meridionali și în județele Buzău, Ialomița și Călărași vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.”, se arată în avertizarea de Cod Portocaliu de azi a ANM.
Vezi și: Cod galben astăzi în România. Alerta dată de meteorologi, care sunt județele lovite de furtuni
Meteorologii spun că noul fenomen ar putea împinge vremea la un nou record de temperatură medie. Fenomenul meteorologic global se referă la momentul în care apele din Oceanul Pacific devin mult mai calde decât de obicei. După trei ani de răcire a modelului meteorologic La Niña, Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a SUA (NOAA) a anunțat că El Niño este acum în curs de desfășurare.
„El Niño este în mod normal asociat cu temperaturi record la nivel global. Nu se știe încă dacă acest lucru se va întâmpla în 2023 sau 2024, dar cred că este mai probabil decât să nu se întâmple”, a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice din cadrul UE.
Evenimentul climatic ar putea avea efecte drastice, de la valuri de căldură toridă la furtuni mai puternice, se mai arată în raportul specialiștilor. Efectele acestuia se pare că au ajuns și în această parte a Europei, iar noile avertizări meteo ale ANM confirmă acest aspect, inclusiv pe teritoriul României.