Alertă în Marea Neagră! Condițiile meteo extreme ce favorizează transportul minelor de război din Ucraina
Fenomenele meteo din ultimele 24 de ore sunt un mare semnal de alarmă. Conform datelor, există deja o alertă în Marea Neagră, iar condițiile meteo extreme favorizează transportul minelor de război din Ucraina.
Alertă în Marea Neagră! O mină a explodat în Costinești
În cursul acestei dimineți a fost declanșată o alertă în Marea Neagră, după ce o mină de rtăzboi a explodat chiar în stațiunea Costinești. Evenimentul, care nu a produs pagube însemnate, a avut loc chiar cu o zi înainte de Ziua Marinei, în zonă fiind extrem dislocate forțe ale Forțelor Militare Navale.
Conform reprezentanților ISU Constanța, deflagrația avut loc în zona Hotelului Forum, în golful de aici, din Costinești, iar primele informații excludeau existența unor victime umane ca urmare a deflagrației.
De asemenea, au fost trimise la fața locului, conform Observator, membrii ai Gărzii de Coastă, echipaje de scafandrii, pentru a investiga incidentul și pentru a încerca aflarea originii acestei mine.
Reprezentanții Forțtelor Navale Române spun că, de la începutul conflictului ruso-ucrainean, au fost neutralizate în Marea Neagră, în zona românească, nu mai puțin de 6 astfel de elemente explozive.
La doar câteva ore de la deflagrația inițială, un comunicat al MApN preciza despre exitența unei a doua mine, care ar fi plutind în derivă.
Condițiile meteo favorizează transportul minelor de război din Ucraina
Încă din primele luni ale declanșării conflictului, Forțelor Militare Navale ale României au fost în stare de alertă datorită apariției minelor marine ucrainene care au ajuns în derivă în apele lor teritoriale.
Experții în dezamorsare de bombe spun că minele ucrainene care plutesc în apele românești din Marea Neagră reprezintă un risc mortal pentru navigație.
Într-unul din cazuri, în august anul trecut, două dintre mine au fost găsite plutind în apele teritoriale române, una dintre ele la 3 km de țărm, iar alta se afla în apropierea unei stațiuni de vacanță aglomerate.
”Aceste dispozitive sunt periculoase, au fost concepute pentru a distruge o navă și a o scufunda.
De aceea, recomandăm ca orice dispozitiv care pare suspect și este observat în apă sau pe coastă să fie raportat imediat”, declara căpitanul Mihai Iordache, șeful adjunct al Secției scafandri de luptă EOD din România.
Minele ucrainene un adevărat risc. S-a ridicat gradul de alertă în Marea Neagră.
În iulie a.c., Marea Britanie susținea că Rusia a amplasat mine în Marea Neagră, posibil pe rutele de navigație civilă, după ce s-a retras din inițiativa regională privind cerealele.
Ambasadorul Marii Britanii la ONU, Barbara Woodward, afirma că ”acesta este un efort coordonat pentru a justifica și a da vina pe Ucraina pentru orice atac împotriva navelor civile din Marea Neagră.”
Marea Britanie acuza Moscova de pregătirea unei blocade împotriva Ucrainei cu ajutorul Flotei sale din Marea Neagră.
Ministerul britanic al Apărării a avertizat la acel moment în legătură cu amenințarea unor confruntări în Marea Neagră, în cazul în care coridoarele comerciale vitale vor fi tăiate.
Într-o declarație, serviciile de informații militare au afirmat că nava militară rusă ”Serghei Kotov” a fost desfășurată în sudul Mării Negre pentru a patrula coridoarele de navigație între Istanbul și Odesa.
Între timp, autoritățile din Ucraina avertizau asupra unei ”amenințări ridicate la adresa civililor, după ce două mine au explodat în largul plajei din Odesa”.
Guvernatorul regional i-a îndemnat pe locuitori să evite zona și să își supravegheze copiii, afirmând că riscul provocat de dispozitivele periculoase este extrem de grav.