A fost emisă o nouă alertă ANM. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat o avertizare de tip cod galben de vijelii în România. Vremea se schimbă radical în următoarele ore. Care sunt zonele vizate.
După episodul de căldură cu care s-a confruntat aproape întreaga țară în ultimele zile, vremea schimbă foaia. Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis, marți, 26 septembrie 2023, o avertizare de tip cod galben de vijelii în România.
Potrivit meteorologilor, marți și miercuri, vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea şi Muntenia, atingând viteze de 55-65 de kilometri pe oră. Pe litoral și în bazinul estic al Mării Negre rafalele vor depăşi, în acest interval, pragul de 70 de kilometri pe oră.
”Marţi şi miercuri (26 şi 27 septembrie), vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea şi Muntenia, cu viteze de 55…65 km/h, iar pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre rafalele vor depăşi 70 km/h”, au transmis, marţi, reprezentanții ANM.
Te-ar putea interesa și: Meteorologii ANM au făcut anunțul: când vine frigul în România. Prognoza meteo pentru octombrie
Avertizarea meteo intră în vigoare marți, 26 septembrie, de la ora 11:00, și va fi valabilă până miercuri, 27 septembrie, ora 21.
Sunt vizate Capitala și alte 11 județe din țară: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Tulcea şi Teleorman.
La începutul acestei luni, specialiștii de la National Oceanic and Atmospheric Administration au publicat primele estimări cu privire la evoluția vremii în septembrie, octombrie și noiembrie, perioade ce vor fi caracterizate prin temperaturi mult mai mari decât valorile considerate normale pentru acea perioadă a anului.
Potrivit acestora, finalul acestui an va fi aduce temperaturi peste mediile normale, dar și cantități însemnate de precipitații – efecte ale fenomenului El Nino.
„El Nino este modelul climatic natural care duce la creșterea temperaturilor globale. A început oficial în iunie. Acum, meteorologii federali spun că se așteaptă ca aceasta să persiste până în 2024. (…) Deci El Nino va rămâne până în martie viitor”, a spus Rebecca Hersher de la National Public Radio într-un interviu cu specialistul meteo Matthew Rosencrans.
„Ne așteptăm ca El Nino să continue cel puțin în iarna din emisfera nordică și există o șansă de 90% sau mai mare ca acest lucru să se întâmple”, a adăugat Matthew Rosencrans.
Te-ar putea interesa și: Val de căldură tropicală în România. Vremea aduce surprize mari la final de septembrie 2023