Violeta Alexandru, ministrul Muncii, spune că pandemia a afectat serios economia, tredul în ceea ce privește șomajul este crescător, iar studiile arată că aproximativ 500.000 de oameni și-ar putea pierde locul de muncă în a doua parte a anului. Cifrele sunt în evoluție.
Aproape jumătate de milion de persoane ar putea rămâne fără loc de muncă în a doua parte a anului în România, potrivit unor studii, a arătat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri transmise live, marți, pe Facebook.
Oficialul guvernamental a spus că Guvernul studiază chiar și posibilitatea unei creșteri a indemnizației de șomaj pentru categorii precum: tineri absolvenți, persoane cu dizabilități, persoane aproape de pensionare. Pentru moment, intenția Guvenului este să prelungească măsura acordării șomajului tehnic după 15 mai atât pentru patronii care au angajați cu contractele de muncă suspendate, cât și pentru liber-profesioniști.
„Cifrele sunt în evoluție, din păcate una nu favorabilă, economia e afectată direct. Sper să găsim soluțiile pentru a-i aduce cât mai repede pe acești oameni în activitate”, răspuns Violeta Alexandru unei întrebări referitoare la o estimare a ratei șomajului în țara noastră.
Din data de 1 iunie 2020 va intra în vigoare un nou pachet de măsuri, iar șomajul tehnic se va aplica în acele domenii în care va fi menținută restrângerea activității. Printre ele se numără și industria evenimentelor, spectacolelor, expozițiilor. Și restaurantele care au spații închise vor fi vizate de măsuri de sprijin și urmează să fie luată o hotărâre și în privința spațiilor comerciale care vor rămâne închise. Pentru sectoarele cu pricina, se va acorda o sumă fixă pentru angajați timp de trei luni, apoi sprijinul va scădea gradual, pe măsură ce activitatea respectivelor companii se reia.