Afacerea în care Mihaela Cernea a investit în plin proces de divorț. Ce se întâmplă cu trupa Class. „Mă implic personal” EXCLUSIV
În urmă cu câteva luni, Mihaela Cernea și-a deschis club chiar în Centrul Vechi de care se ocupă personal, potrivit propriilor sale mărturisiri, făcute pentru playtech.ro. Artista și-a dorit ca elevii de la școala sa de muzic să poată cânta și-n altă parte decât într-un studiou, pentru a fi văzuți de cât mai multă lume. În ceea ce privește cariera sa muzicală, aceasta ne-a spus că trupa Class, din care face parte, mai cântă doar foarte rar, și atunci pe scene mari, la evenimente importante.
În timp ce viața personală îi e marcată de procesul de divorț de pictorul Costin Craioveanu, Mihaela Cernea și-a deschis club chiar în Centrul Vechi, în urmă cu câteva luni. Potrivit propriilor sale mărturisiri, făcute pentru playtech.ro, artista a luat această decizie nu dintr-un interes comercial, ci pentru a le putea oferi elevilor săi de la școala de muzică pe care o are posibilitatea de a cânta și-n altă parte, decât într-un studiou de înregistrări.
„Căutam un loc unde să-i duc pe copiii mei, pentru evenimente, un club. Am vrut să-i scot, să cânte tot timpul, nu doar în studiou. Nu m-am gândit la un interes comercial. Inițial am vrut ceva mai mic, dar când am văzut locul acesta din Centrul Vechi , le-am pus pe hârtie, am început să-mi fac planul. În fiecare duminică seara, sunt live-uri cu elevii mei, cu tinere talente. Pe timp de vară facem în fața clubului, e mai bine afară, să-i vadă cât mai multă lume”, ne-a declarat artista.
Scenă pentru fiul său
În respectiva locație, va cânta cu formația sa, și fiul artistei, Leon, de doar 17 ani, care este un foarte talentat toboșar și calcă pe urmele bunicului său, Mihai Cernea, care a făcut parte din cunoscute trupe rock al vremii, precum Mondial și Sfinx. Leon a debutat în muzică, dar cu o altă trupă, încă de la vârsta de 11 ani.
„Mă implic personal, e clubul meu. Urmează să cânte și băiatul, când voi face scena”, ne-a mai spus aceasta, precizând că ea nu va cânta în propriul său club.
Potrivit unei persoane din apropierea acesteia, investiția privind mobilierul și cele necesare se ridică la aproximativ 50.000 de euro, fără a lua în calcul chiria pentru un astfel de spațiu.
Ce se întâmplă cu trupa Class
În ceea ce privește trupa Class, înființată în anul 1995, alături de care a cunoscut consacrarea, ca și artistă, trupă din care face parte și fratele său, aceasta ne-a dezvăluit că în prezent, ea și colegii săi mai cântă doar foarte rar împreună și acceptă să o facă doar la evenimente mari.
„Sâmbăta viitoare avem concert cu Class la Râmnicu Vâlcea. Altfel nu mai cântăm. Nu mai mergem la alte spectacole, pentru că fiecare și-a făcut alte afaceri, fiecare are alte treburi. Eu cu școala de muzică nu am mai avut timp. Cu Class, mai urcăm doar pe o scenă mare, unde să ne placă să și cântăm. Pe cont propriu nu am fost și nu voi cânta niciodată”, a completat aceasta.
Citește și: Soțul Mihaelei Cernea, bătut cu bestialitate de 3 bărbații. A fost lăsat inconștient în plină stradă
Artista ne-a mai spus că nu a reușit să plece în vacanță decât câteva zile, din cauza programului: „Când deschizi un club trebuie să fii acolo. Fac în așa fel încât să-mi prioritizez activitățile”.
Studiou și sală de fitness în Cotroceni
Mihaela Cernea are o situație financiară foarte bună, vedeta vrea să dea lovitura. De asemenea, artista mai deține și un studiou de înregistrări, dar și o sală de fitness, în Cotroceni, în apropierea casei sale. Totodată, aceasta are ore de canto, iar numărul elevilor săi de la studio crește de la lună la lună.