România este fruntașă la capitolul cezarienelor, iar afacerea este tot mai prosperă, căci din ce în ce mai multe femei apelează la această operație, chiar dacă nu e neapărată nevoie.
Mămicile găsesc varianta unei cezariană mult mai atractivă decât nașterea naturală. Dacă ar fi să comparăm, este o mare discrepanță între țările europene când vine vorba despre acest subiect. De exemplu, în Marea Britanie, un sfert dintre femei nasc așa. Ce mai mare proporție, de 50%, poate fi întâlnită în Cipru, în timp ce Suedia este la polul opus, cu doar 17%. Iar dacă procentele sunt stabilite, pe moment, în unele țări, în România ”dă cu virgulă”, căci se înregistrează cea mai mare creștere a proporției de cezariene. Legea spune că nu mama alege cum naște, ci medicul, iar asta numai pe criterii medicale. În realitate, situația stă diferit.
Întâi de toate, operația de cezariană durează între 30 și 60 de minute și nu este o intervenție cirurgicală atât de ușoară. Riscurile pot apărea din moment în moment, iar complicațiile pot pune chiar și viața copilului în pericol, dar și a mamei. „Noi am operat acum o gravidă care se afla la a doua naștere. Prima născută prin cezariană. Medicii se află sub o presiune psihică enormă pentru că este vorba de viața mamei, cât și viața fătului”, a decalrat Marius Craina, manager Spitalul Județean Timișoara.
Medicul Craina explică faptul că procentul de cezariene a ajuns în unele clinici 50%, 605, 65%, 70%. Una dintre problemele observate de acesta se rezumă la numărul mare de mame minore, dar și la femei care merg la doctor doar atunci când nu au încotro și trebuie să-și aducă, totuși, copilul pe lume. „Procentul de cezariene a ajuns în unele clinici 50%, 60%, 65%, 70%. Sunt foarte multe nașteri în România la femei, la tinere minore. Sunt chiar femei care până la 18 au 1 sau 2 sau 3 copii. Procentul de mame care nu efectuează niciun control prenatal, nicio investigație prenatală. Este din ce în ce mai mare”, explică medicul.
Conform libertatea.ro, 14.000 de euro se adună din șpagă de câte 1.000 de lei pentru fiecare cezariană. La operație, pacientele plăteau 1.000 de lei + 150 de lei „mâinii a doua”. Dacă se fac trei cezariene pe zi, se strâng 3.000 de lei din atenția pacientei oferită chirurgului. Așadar, 3.000 x 22 de zile înseamnă 66.000 de lei pe lună.