O româncă a dat lovitura în afaceri după ce a avut ideea să intre în industria textilă. Soțul femeii a lucrat mai mulți ani pentru o fabrică din industrie, astfel că a știut cum să se orienteze pentru a produce marfă cu care să facă față concurenței. Familia așteaptă pentru 2022 o cifră de afaceri de aproape un milion de euro.
Florian Iovan a lucrat mulți ani pentru Integrata de In Baloteşti, astfel că atunci când a intrat în afaceri alături de soția lui, Tania, au știut ce marfă se cere în piață.
Au reușit astfel să creeze un produs care să facă față în industria textilă, în ciuda concurenței acerbe.
Bazele afacerii au fost puse încă din 1994, firma numindu-se deFlorian, iar acum, soţii Iovan şi fiica lor, Andreea Costache, produc în aceeaşi fabrică din Baloteşti pânze pentru designeri şi mici producători locali, aşternuturi din pânză, precum şi alte textile pentru casă, fețe de masă sau haine.
„Firma am înfiinţat-o în 1994 şi ne-am propus să facem ceva care să ne menţină în piaţă. Este foarte greu să lucrezi textile, mai ales pânză, pentru că avem o concurenţă enormă. Şansa noastră a fost că la Integrata de In Baloteşti, unde eu am lucrat toată viaţa, a existat de pe vremea lui Ceauşescu o secţie care lucra pentru artizanatul românesc.
În anii ‘70, a existat şi un proiect care a subliniat tocmai această paralelă între ce făceam noi în industrie şi ce făcea ţăranul român. S-au creat, astfel, pânze construite neconvenţional care au ţinut în spate artizanatul românesc în toată acea perioadă.
Astăzi, producem în aceeaşi fabrică. Secţia aceea am preluat-o de la investitorul strategic care a luat fabrica. Practic, am cumpărat războaiele şi am închiriat spaţiul”, povestește Florian Iovan, potrivit zf.ro.
Bazele afacerii au fost puse cu ajutorul unei sume de 250 de lei, atât cât a costat firma, și încă 30000 de lei, sumă pe care familia o avea economisită.
De brandul deFlorian s-a ocupat fiica cuplului, ea ocupându-se și azi de partea de promovare şi marketing. De asemenea, deFlorian mai înseamnă încă 20 de angajați.
Firma are o parte care se ocupă cu producerea de obiecte de artizanat, asta însemnând 70% din producţia totală. Produsele sunr vândute pe net, iar clienții sunt persoane fizice, precum şi întreprinderi din HoReCa.
Pentru partea de pânze, preţurile încep de la 27 de lei, iar pentru partea de aşternuturi, respectiv o lenjerie completă de pat, costă de la 526 de lei . Produsele de casă încep de la 69 de lei și pot ajunge la 417 lei.
În ciuda scupirilor materiilor prime, a anergiei electrice, a gazului, firma reușește să se mențină, astfel că se speră să se ajungă la o cifră de afaceri de 4,5 milioane de lei.
În fiecare lună, deFlorian scoate produse în valoare de circa 350.000 de lei, iar o parte din acestea ajung și în Germania.
„Capacitatea de producţie poate fi extinsă. Ar fi o idee să exportăm mai mult pentru a ajunge acolo unde ne dorim.
Noi am ţintit foarte mult piaţa românească, dar ne-am dorit să ieşim şi în afară”, a mai precizat Andreea Costache.
Nu în ultimul rând, în 2023, familia intenționează să promoveze deFlorian la un târg internațional, însă costurile unei astfel de participări sunt mari, iar statul nu contribuie cu nimic la un astfel de eveniment.