Afacere nemaiîntâlnită în România! Un om de afaceri din Iași crește prepelițe polare și speră dă dea marea lovitură
Un bărbat de 45 de ani din Iași crește prepelițe de mai bine de 8 ani. Daniel Bobârnat lucra la CFR ca și electromecanic pe locomotivă. De mica sa afacere se ocupa în timpul liber, când se întorcea de la muncă. Anul trecut a luat decizia de a renunța la job și de a se ocupa de afacere în totalitate. Până acum a investit 10.000 de euro.
Afacere inedită în România
Daniel Bobârnat are de gând să își extindă afacerea cât mai mult. Planul său este să ajungă la un număr de 2.000 de prepelițe, de trei ori mai mult față de cât are în prezent. Din luna septembrie, acesta se ocupă doar de ferma sa cu 700 de prepelițe.
Din septembrie lucrez doar la asta. Eu am muncit la CFR, la Iași, ca electromecanic pe locomotivă, și apoi la ghișeul «taxe». S-au mai stricat treburile și acolo și de aceea am decis să îmi dau demisia și să mă ocup doar de ferma cu prepelițe. Am început în urmă cu 8 ani să-mi dezvolt mica afacere. Am văzut la mecanicul meu că se ocupă de prepelițe și atunci s-a aprins scânteia (n.r.- râde). Și pentru cei 2 copii am crescut prepelițele, să mănânce sănătos. Am început cu 50 de prepelițe, iar acum am 700. Vreau să ajung la 2.000 de prepelițe. Am ajuns și la 1.200 de prepelițe, dar nu era suficient spațiul pentru creșterea lor. De aceea m-am mutat în localitatea Voinești din Iași, de la Valea Adâncă, cu ferma. Aici e mai mare spațiul”, spune Daniel Bobârnat, crescătorul de prepelițe din Iași.
Bărbatul spune că în acest moment așteaptă autorizațiile de la Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași. De asemenea, ne spune și că ferma de prepelițe poate genera profit dacă are un minim de 2.000 de păsări.
Bărbatul are mai multe specii de prepelițe
Ieșeanul a investit deja peste 10.000 de euro în afacere și nu are de gând să se oprească. Speciile crescute de bărbat sunt japoneză, jumbo gold și polară. Crescătoria acestuia se află în Voinești, dar face și livrări la domiciliu. După ce va primi autorizațiile, produsele pot fi cumpărate și din magazinele de cartier sau cofetării. Un cofraj de 10 ouă se vinde cu 10 lei. O carcasă cu prepelițe costă 45 de lei, iar un borcan cu ouă murate de 790 de grame costă 25 de lei.
Au fost și momente când am renunțat, dar m-au încurajat familia și prietenii. De exemplu, rețeta de ouă murate e a soției, ea le face cu sfeclă și oțet. E apropiată rețeta de cea a gogoșarilor în oțet. Lumea mă mai întreabă de ce nu fac prepelițe gata condimentate, pentru cuptor. Dar nu e ok, pentru că fiecare e cu gustul lui, le face cum îi place”, mai spune Daniel Bobârnat.