Aeroportul Otopeni a fost inundat, după o ploaie torențială. Apa a ajuns în terminalul de pasageri

Aeroportul Otopeni a fost inundat, după o ploaie torențială. Apa a ajuns în terminalul de pasageri
Aeroportul Otopeni a fost inundat

Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni a fost inundat, vineri seară, în urma unei ploi torențiale. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat că apa a ajuns până în terminalul de pasageri. Echipele tehnice au intervenit imediat pentru remedierea situației.

Aeroportul Otopeni a fost inundat

Vremea rea continuă să producă pagube în mai multe zone din țară. Ploile torențiale au produs viituri care au măturat totul în calea lor. În județul Prahova, 3 copii au murit și unul este în continuare dispărut, după ce o viitură a luat casa în care locuiau, iar mama lor a fost salvată în ultima clipă. Zeci de drumuri din întrega țară au fost blocate, iar autoturismele au fost distruse de grindină.

Au fost inundații și în localitățile din jurul Capitalei, unde zeci de gospodării au fost afectate. Excepție nu a făcut nici Bucureștiul.

Aeroportul Internațional Henri Coandă a fost inundat, vineri seară, după o ploaie torențială care s-a abătut asupra Capitalei și a zonelor din jur. Apa a ajuns până la terminalul de pasageri.

„Echipele tehnice din aeroport au intervenit imediat pentru remediere, inclusiv pentru decolmatarea unor sifoane şi conducte de scurgere a apelor meteorice de pe terasele terminalului, asupra cărora nu s-au efectuat lucrări de întreţinere de mai mulţi ani”, a anunțat CNAB.

Lucrările vor continua și în zilele următoare, până când va fi eliminat orice risc de producere a unor noi indundații pe aeroport. 57 de companii aeriene operează în prezent zboruri pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.