Adrian Mutu, nemulțumit după ce a ratat postul de selecționer. Cum și-a manifestat „Briliantul” supărarea

de: Gabriel Peneș
26 01. 2022

Adrian Mutu, nemulțumit după ce a ratat postul de selecționer. Fostul tehnician de la naționala U21 se afla, la un moment dat, foarte aproape de banca tricolorilor mari, în locul lui Mirel Rădoi. „Briliantul” era văzut ca o soluție la îndemână, după ce negocierile FRF cu trei nume grele de antrenori eșuaseră. Marți, însă, Adrian Mutu a văzut cum Edi Iordănescu a fost anunțat oficial ca nou selecționer al României.

Adrian Mutu, nemulțumit după ce a ratat postul de selecționer

Adrian Mutu, nemulțumit după ce a ratat postul de selecționer. „Briliantul” a sperat până în ultima clipă că va fi alesul FRF pentru banca tehnică a naționalei. Tehnicianul de 42 de ani era liber de contrat de la începutul lunii octombrie, după ce a fost demis de la FCU Craiova.

Adrian Mutu a privit cum, pe rând, negocierile cu trei nume grele, Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu, au eșuat din diferite cauze. După anunțul refuzului lui Dan Petrescu, Adi Mutu era văzut ca următoarea alegere a FRF pentru înlocuirea lui Mirel Rădoi.

Existau și multe argumente în favoarea sa, mai ales faptul că antrenase, cu rezultate bune, naționala U21, cunoștea pe majoritatea jucătorilor și nu era un antrenor scump. Cu toate acestea, următoarea opțiune a șefilor federației a fost Ladislau Boloni.

Cum și-a manifestat „Briliantul” supărarea

Adrian Mutu dădea semne că are mari așteptări de la decizia finală de FRF. El primise o ofertă din partea echipei maghiare, Kisvarda, din topul campionatului Ungariei. A fost prezent chiar și la un meci al acesteia, având discuții cu șefii clubului.

Negocierile au picat, însă, tocmai din cauza faptului că Adrian Mutu era cu gândul la naționala României.

„Ne-am consultat cu câțiva candidați pentru postul de antrenor. Cea mai lungă discuție a fost cu Adrian Mutu. Era interesat de post, dar, între timp, acesta a spus că și-ar îndeplini un vis dacă ar deveni antrenorul echipei naționale a României, iar de atunci, el este principalul candidat pentru acest post.

Prin urmare, decizia noastră este de a continua cu antrenorul Gabor Eros. El va conduce echipa în continuare. Jucătorii și-au dorit să rămână pe linia pe care se aflau. El este apreciat și de suporteri”, a declarat Attila Revesz, directorul sportiv al echipei, potrivit Nemzeti Sport.

La rândul său, Adrian Mutu a comentat șansele pe care le are pentru preluarea băncii tehnice a naționalei.

„Nu pot estima în procente șansele pe care le am. Dar pentru mine este deja o onoare că au fost nominalizat pe această listă. Oricum, cât timp nu e nimic cert, nu pot refuza șansa de a negocia cu alte formații”, a declarat Adrian Mutu, conform site-ului celor de la Kisvarda.

A fost propus ca posibil secund al lui Ladislau Boloni

Marți, însă, Adrian Mutu și-a văzut speranțele năruite. După eșecul discuțiilor cu Boloni, FRF s-a orientat rapid către Edi Iordănescu. Acesta a fost anunțat oficial ca fiind noul selecționer al României. Vestea nu i-a picat bine, se pare, lui Adrian Mutu.

„Briliantul” s-a trezit, miercuri, cu noaptea-n cap și și-a schimbat poza de profil de pe toate conturile de pe rețelele sociale. El a ales o fotografie alb-negru, pe un fundal negru, aproape ca „de doliu”. Imaginea a fost însoțită de un mesaj ce s-a dorit, totuși, optimist și ambițios.

„Trebuie să fim entuziaști cu un scop. Ambiția este calea către succes, persistența este vehicolul în care ajungi”, a scris Adrian Mutu pe Instagram.

Interesant este că Adrian Mutu a fost pomenit de Ladislau Boloni în conferința de presă a acestuia, de miercuri. Boloni a declarat că FRF i-a sugerat, în cadrul negocierilor pentru postul de selecționer, să-și aleagă ca antrenor secund pe unul dintre tehnicienii agreați de federali. Printre aceștia se afla și numele lui Adrian Mutu, alături de cele ale lui Emil Săndoi și Liviu Ciubotariu.