Adrian Mititelu nu vrea să-l vândă pe Juan Bauza la FCSB, după ce acum patru luni a făcut o afacere cu Gigi Becali și a acceptat transferul lui Andrea Compagno. Patronul clubului FCU Craiova susține că nu există nicio șansă ca jucătorul să ajungă la o echipă din campionatul intern.
Adrian Mititelu nu mai vrea să facă prea curând afaceri cu Gigi Becali. A fost de acord să-l vândă pe Andrea Compagno la FCSB, cu 1,5 milioane de euro, dar nu vrea să accepte nicio discuție pentru Juan Bauza. Jucătorul argentinian câștigă 14.000 de euro pe lună și are un contract până în anul 2025. Clauza lui de reziliere este de opt milioane de euro.
„Vreau să se bucure suporterii lui FCU, nu ai FCSB-ului de Bauza. Deși e o ofertă importantă, mă gândesc și la suporterii noștri care au fost chinuiți, asupriți. Că pleacă afară e altceva. Și așa i-am îmbolnăvit cu Campagno, dacă îi îmbolnăvesc și cu Bauza… La vară sunt șanse mari să plece afară. Dincolo de bani există mândrie, orgolii”, a declarat Adrian Mititelu, pentru sport.ro.
Patronul formației din Bănie vrea ca Juan Bauza să rămână la echipă cel puțin până la finalul campionatului, când speră să-l vândă la o formație din străinătate.
„Nu am nicio ofertă din afara țării, decât întrebări. «Domne, cât costă Bauza?». După aia: «Pa, la revedere!». Dar, în schimb, exită o echipă din România care-l dorește, dar nu se pune problema să plece de acolo. Nu se poate”, a declarat Mititelu.
Juan Bauza are 26 de ani și a marcat un singur gol pentru cei de la FCU Craiova în acest sezon, în campionat și Cupa României, dar a semnat și patru pase decisive. Formația din Bănie se află pe locul 10 în prima ligă.
FCSB este pe locul trei în Superliga României, cu 38 de puncte, la egalitate cu Rapid și Universitatea Craiova, după 21 de etape.
Gigi Becali a ratat deja două transferuri în această iarnă. Doi dintre jucătorii pe care i-a vrut au ajuns la alte echipe din Liga 1. Alexandru Ișfan a semnat cu CS Universitatea Craiova, iar Kevin Boli a ajuns la Farul Constanța. Patronul FCSB a încercat și să-l împrumute pe Deian Sorescu, dar clubul din Polonia la care activează jucătorul nu este de acord să nu primească niciun ban pentru împrumutul până în vară.