O nenorocire imensă s-a abătut asupra unei familii din Gorj, după ce băiatul de 16 ani a plecat la scăldat împreună cu un prieten. Nimic nu prevestea că băiatul nu va mai reveni la mal în viață, dar din păcate, inevitabilul s-a produs.
În urmă cu două zile, tânărul de 16 ani, originar din comuna Drăguțești, a plecat la scăldat împreună cu un prieten pentru a se răcori. Cel din urmă a dezvăluit că ar fi observat că prietenul lui nu mai iese din apă, dar de frică, acesta nu a anunțat disparița băiatului, astfel că salvarea lui a devenit aproape imposibil.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul părinților, care deși au observat că nu mai ajunge acasă, aceștia nu au anunțat poliția.
„Părinţii spun că de ieri nu a mai ajuns acasă. Cam târziu anunţat – cam târziu şi trebuia de ieri să îl căutăm. Să sperăm că nu va fi ceva la ce ne gândim noi, la ce-i mai rău”, a transmis primarul comunei, cu o zi în urmă.
Odată cu anunțarea dispariției, mai multe echipe de salvare și scafandrii au pornit în căutarea disperată a băiatului, care își lăsase hainele pe malul apei.
“Erau hainele pe malul apei, dar pe el, nicăieri (…) îl căutam de vreo… cred că avem vreo 5-6 ore”, a explicat un localnic.
După mai multe ore de căutări, trupul neînsuflețit al băiatului a fost găsit la câteva sute de metri de locul în care își lăsasehainele. Din păcate, medicii au constatat că adolescentul a murit înecat.
„Persoana a fost găsită la circa 400 de metri de locul indicat de cetăţeni şi de către colegii de la Poliţie. A fost găsită decedată, cu ajutorul colegilor l-am scos cu targa şi barca pneumatică”, a transmis Iustin Tănăsoiu, şef garda intervenţie ISU Gorj, potrivit stirileprotv.ro.
Polițiștii au deschis dosar pentru moarte suspectă, urmând a fi demarate cercetările privind cauzele exacte ale decesului.
O altă tragedie a avut loc în Mamaia, acolo unde un adolescent se juca cu prietenii săi în mare și a căzut de pe o placă. Din păcate, băiatul nu știa să înoate, lucru care i-a fost fatal în momentul în care a fost luat de curenți.
Prietenii și familia au alertat imediat salvamarii, trupul băiatului fiind căutat timp de 40 de minute de către mai multe echipe de salvare. Din păcate, în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare, adolescentul a fost declarat decedat.
„Am văzut elicopterul, survola marea în căutarea băiatului. Și după aceea am văzut procesul de resuscitare. Jandarmeria și Poliția au venit și au început să distanțeze lumea” au declarat martorii.