Adi Mutu, aproape de revenirea în Liga 1. Fostul tehnician de la FCU Craiova a sperat, până în ultima clipă, că va fi alegerea FRF pentru postul de selecționer al României. Până la urmă, postul i-a revenit lui Edi Iordănescu. Adi Mutu a refuzat, din acest motiv, o ofertă din Ungaria, dar acum e aproape să revină pe banca tehnică a unei formații din Liga 1.
Adi Mutu, aproape de revenirea în Liga 1. „Briliantul” a sperat până în ultima clipă că va fi alesul FRF pentru banca tehnică a naționalei. Tehnicianul de 42 de ani era liber de contrat de la începutul lunii octombrie, după ce a fost demis de la FCU Craiova. În plus, avea atuul de a fi condus naționala U21, unde a avut rezultate onorabile.
Adrian Mutu a privit cum, pe rând, negocierile cu patru nume grele, Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni, au eșuat din diferite cauze. După anunțul refuzului lui Dan Petrescu, Adi Mutu era văzut ca următoarea alegere a FRF pentru înlocuirea lui Mirel Rădoi.
Adi Mutu primise chiar și o ofertă din partea echipei maghiare, Kisvarda, din topul campionatului Ungariei. A fost prezent și la un meci al acesteia, având discuții cu șefii clubului. Negocierile au picat, însă, tocmai din cauza faptului că Adrian Mutu era cu gândul la naționala României. Însă, în cele din urmă, FRF l-a ales pe Edi Iordănescu pentru postul de selecționer.
Acum, Adrian Mutu trebuie să-și găsească o echipă de antrenat, mai ales că nu a devenit nici unul dintre secunzii lui Edi Iordănescu la națională. Posturile de antrenor secund au fost ocupate de Daniel Pancu și Florin Constantinovici. Prin urmare, „Briliantul” se orientează spre alte oportunități de antrenorat.
Confom as.ro, Adrian Mutu ar fi dorit de către cei de la FC Argeş, echipa la care a debutat în fotbal. Echipa piteşteană a pierdut în ultima etapă, 0-1, pe terenul celor de la FC U Craiova 1848 şi s-au îndepărtat de locurile de play-off, obiectivul stabilit.
Cuplul de antrenori Andrei Prepeliţă – Mihai Ianovschi este în pericol de a fi demis, argeșenii fiind abia pe locul 8 în Liga 1, cu 31 de puncte acumulate în primele 23 de etape din sezonul regulat. Piteştenii sunt la 4 puncte de locul 6, ocupat de Farul, dar constănţenii au un meci mai puţin, restanţa cu cei de la Academica Clinceni.
Surse din cadrul clubului piteştean au dezvăluit faptul că Adrian Mutu ar putea fi alegerea pentru banca tehnică de la FC Argeș. Duminică, 6 februarie, Argeşul are meci cu Academica Clinceni, pe propriul teren, de la ora 14.30, ir totul va fi mult mai clar În funcţie de rezultat şi de evoluţia echipei s-ar putea decide viitorul lui Prepeliţă şi Ianovschi, dacă nu cumva decizia este deja luată.