Adevărul despre tatăl copilului Ramonei Bădescu. Cine a făcut-o mamă la 51 de ani

de: Alexandra Chivu
06 03. 2020

Vestea că Ramona Bădescu va deveni mamă pentru prima dată la 51 de ani a fost șocantă pentru toată lumea. Actrița a decis să țină sarcina ascunsă timp de nouă luni pentru că a vrut să trăiască într-un mod mai intim cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Departe de ochii lumii l-a ținut și pe bărbatul care a făcut-o mamă.

Adevărul despre tatăl copilului Ramonei Bădescu. Cine a făcut-o mamă la 51 de ani?

De doi ani, Ramona Bădescu a ales să se dedice mai mult vieții private, reușind astfel să trăiască și pentru prima dată o iubire intensă, alături de o persoană unică, așa cum își descrie partenerul. Bărbatul nu dorește să aibă vreo legătură cu showbiz-ul. Deși s-a lăsat destul de așteptat, acesta a părut în viața Ramonei când vedeta se gândea cel mai puțin. Cei doi s-au întâlnit în cadrul unui eveniment, iar întâlnirea de atunci a fost un eșec.

Ramona Bădescu plimbându-și copilul

A doua întâlnire a fost cea care i-a adus unul în brațele celuilalt. Ceea ce a urmat a fost o relație la distanță. Acest aspect nu le-a afectat dragostea, din contră, le-a accentuat iubirea, iar vestea că vor deveni părinți i-a unit mai mult. Cât despre cine este bărbatul, actrița nu dorește nici acum să dea prea multe detalii, dorind să îl țină în continuare secret față de public, din dorința acestuia.

„Sunteți curioși, nu?”

„Sunteți curioși, nu? Lucrurile intime rămân private și sunt foarte geloasă și egoistă, le trăiesc pentru mine! Pot să spun că l-am așteptat o viață întreagă pe iubitul meu și pe tatăl copilului meu, dar este singurul bărbat care putea să fie tatăl copilului meu! Este exact ce mi-am dorit, suntem fericiți împreună și ne trăim acest moment atât de minunat cu discreție și cu eleganță, pentru că este al nostru personal, nu este un moment legat de meseriile noastre.

Faptul de a putea alege să îți trăiești viața fără să ți-o expui cred că este un atu! Cu siguranță, la momentul potrivit, o să puteți afla mai multe. Soțul meu nu face parte din lumea showbizului și este normal, din respect față de el, să nu-l implic în meseria mea. Într-o lume atât de expozivă și atât de plină, noi am ales”, a declarat Ramona Bădescu pentru Click.